Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
11586
De la 07 Ianuarie 2003
122871653
Scopul scuză mijloacele

Cu capul plecat, Lungu alege o nouă cale

  • 3 March 2006, 23:00
Odată plecat din rândul social democraţilor, primarul Sergiu Lungu a participat alături de democraţi la conferinţa de presă săptămânală. Se pare că acesta nu şi-a depus până acum adeziunea la PD, preşedintele democraţilor botoşăneni precizând că discuţiile dintre cei doi nu s-au axat pe acest lucru. Radu Drăguş susţine că discuţiile au fost concentrate pe susţinerea unor proiecte de infrastructură şi de liceul din Şendriceni. Drăguş dezminte de asemenea faptul că prin venirea primarului Dorohoian la democraţi ar putea să îl scape pe acesta de problemele cu justiţia. „Nu am avut nici o discuţie vis a vis de sprijinul în faţa justiţiei, nu asigurăm o pălărie de protecţie în calea justiţiei”, declară Drăguş. Primarul din Dorohoi susţine că în momentul de faţă este independent, iar unicul motiv al prezenţei sale la sediul democraţilor este legat de problemele pe care le întâmpină în municipiu. Remarcând că sprijinul acordat de Constantin Conţac, preşedintele social democraţilor, nu este suficient, primarul dorohoian a venit la unul din partidele Alianţei, considerând că poate primi un sprijin mai substanţial. „Eu sunt ales de cetăţeni şi pe badea Gheorghe nu îl interesează în ce partid sunt dacă îi astup groapa din faţa porţii. Eşti căsătorit şi tot se întâmplă să ajungi la divorţ. Eu nu cred că după atâţia ani mai pot fi acuzat de traseism politic”, se scuză Lungu, care îşi argumentează plecarea din PSD prin dorinţa de a face mai mult pentru cetăţeni. Chiar dacă acesta susţine că nu a intrat în rândul democraţilor, trecerea sa la această formaţiune politică este doar o chestiune de timp, acesta recunoscând că la democraţi se simte „ca acasă”. Deşi consideră că merită o bulină neagră, acesta are încredere în caracterul lui Conţac, sperând că acesta din urmă nu îi va pune beţe în roate prin părăsirea formaţiunii politice social democrate. Dorohoianul a fost foarte bine primit şi de viceprimarul Ghiorghiţă, care consideră că îl înţelege, având în vedere că la un moment dat a trecut printr-o experienţă oarecum similară, părăsind PRM-ul. „Îmi permit să îl sfătuiesc pe Lungu să vină în PD pentru că nu va regreta. Şi eu am făcut acelaşi lucru şi nu am regretat”, îl încurajează Ghiorghiţă pe noul aspirant. Lungu regretă într-o oarecare măsură faptul că a părăsit tabăra social democrată, mai ales că trebuie să pornească de la zero, accederea în funcţii de partid fiind mai dificilă. (Bianca ALBU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Comentariu la comentarii (XXXVII)
Chirurgii iadului
Panaramă liberal-portocalie ca la uşa cortului
Se vor desfiinţa listele cu pacienţi ale stomatologilor
Termica ne promite continuarea subvenţionării energiei
Elev, victimă a violenţei stradale
PP şi Alianţa se pregătesc pentru alegerile din Adăşeni
Strategia de luptă a Asociaţiei Pro-Democraţia
A scăzut numărul de membrii cotizanţi ai Crucii Roşii
Nouă expoziţie la Muzeul Judeţean
Pot depune declaraţiile de venit până la data de 15 mai 2006
Drăguş îl aşteaptă pe Conţac în rândul democraţilor
Un an cu activitate intensă pentru biroul de informare
Mărţişor fără hrană pentru copiii din plasament
Femeie fără adăpost, găsită moartă în stradă
Hoţ în serie prins de poliţişti, după doi ani
Spânzurat de mărţişor
Legea călcată în picioare de către beţivi inconştienţi
Meci de fotbal cu minorii de la PMS Botoşani
Cursuri de masterat artistic
Cadrele didactice şi salariile restante
Festival naţional de muzică uşoară pentru copii
Primăvară pe sticlă
Românul şi sporturile de iarnă
Mercedes condus ilegal în România
„Descriptio Moldaviae” - 290 de ani de la apariţie
PNL va susţine modificarea Codului Electoral şi introducerea votului uninominal
Geoană rămâne desprins de realitatea din partidul său
Nicolae Berechet, audiat în dosarul Rompetrol
Italia a primit de la judeţul Mureş doi metri pătraţi de teren
Ion Iliescu, cel mai mare politician al României
Un PNŢCD cu Talpeş nu are raţiune morală de a exista în România
Mircea Geoană susţine ideea coagulării stângii
Ion Iliescu îşi doreşte sănătate şi limpezirea vieţii politice
Partidul Conservator dă dovadă de demagogie
Ion Iliescu avertizează asupra pericolului aroganţei şi a orgoliilor din PSD
Tăriceanu a transformat PNL într-un partid mult mai puţin democratic
Proiectul de lege privind controlul averilor
Bartolomeu Anania - mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului
Strategie de stimulare a dezvoltării reţelei naţionale de incubatoare de afaceri
Un român participă la descoperirea unei colosale ciocniri cosmice
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog