Actorii Teatrului „Mihai Eminescu” pregătesc o nouă premieră. Este vorba de spectacolul „Pescăruşul Johnatan Livingstone”, care va fi jucat pentru întâia dată pe scena botoşăneană în prima jumătate a lunii mai. Trupa a luat contact pentru prima dată ieri cu regizorul Chris Simion şi coregraful Ioana Marchidan, veniţi ieri dimineaţă la Botoşani. Chris Simion consideră că textul este bază pentru un spectacol modern, bazat pe vizual. Textul este scris de unul din cei mai importanţi scriitori contemporani americani, Richard Bach.
„Este un text de literatură contemporană, bază pentru un spectacol modern, axat foarte mult pe vizual, un spectacol de imagine, bazat mai puţin pe text şi mai mult pe vizual. Spectacolul va fi dedicat în exclusivitate spectatorilor dezinhibaţi”, a declarat Chris Simion. Aceasta mizează pe factorul emoţional considerând că omul modern are nevoie de această latură.
„Sunt foarte multe spectacole agresive în ultima perioadă, unele chiar gratuite, nemotivate şi nejustificate scenic şi am considerat că în tot acest haos, în toată această ofertă „Post modernă” e necesar să vii şi cu un spectacol care să provoace spectatorul la nivel afectiv”, a declarat tânărul regizor. Aceasta susţine că mizează pe inteligenţa spectatorului şi necesitatea afectivă a sa. Chris Simion speră să aducă spectatorii botoşăneni în sală şi să reuşească să se ridice la nivelul aşteptărilor lor. (Bianca ALBU)