Reamintim că Tribunalul Bucureşti (TMB) a hotărât pe 22 iulie să-i prelungească doctorului Şerban Brădişteanu interdicţia de a părăsi ţara, măsură cerută de procurorii anticorupţie fiindcă ar exista indicii că medicul ar încerca să se sustragă urmării penale. Procurorii spun că Brădişteanu şi-a luat viză pentru America la numai trei zile după instituirea interdicţiei din 23 iunie 2006. "Şerban Brădişteanu a luat cunoştinţă această măsură, pentru că DNA a dispus comunicarea acesteia la Serviciul Paşapoarte şi la Secţia de domiciliu", a mai spus procurorul. "Omul şi reputatul medic Şerban Brădişteanu a dat dovadă de o moralitate îndoielnică", a conchis în sala de judecată procurorul.
"Actele medicale din dosar sunt acte procausa, emise şi depuse în dosar ulterior începerii urmăririi penale şi ulterior luării măsurii preventive", a spus procurorul, care a mai arătat că discopatia lombară a lui Brădişteanu este o afecţiune veche care se poate trata în ţară. Şerban Brădişteanu este cercetat penal de DNA pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi luare de mită. Şerban Brădişteanu, fost senator PSD, este acuzat de procurorii anticorupţie că ar fi luat mită pentru trucarea unor licitaţii. Dosarul cercetării sale penale a început, spun procurorii, cu o mită de 80.000 de dolari luată pentru dotarea spitalelor din penitenciare cu aparatură ultraperformantă dar inutilă în acele unităţi sanitare. Investigaţiile celor de la anticorupţie s-au extins, ajungând să contabilizeze în conturile doctorului Şerban Brădişteanu, o presupusă mită de peste patru milioane euro.
Reprezentantul Ministerului Public susţin că medicul Brădişteanu, în calitate de preşedinte al Comisiei de licitaţii organizate de Ministerul Justiţiei, în 2001, a pretins şi primit 80.000 dolari pentru ca societatea CC Med International AG Elveţia să obţină cel mai mare punctaj, astfel încât să câştige parte din contractul pentru dotarea cu aparatură ultraperformantă a unor spitale din penitenciarele româneşti.
Potrivit propunerii de interzicere a părăsirii ţării, procurorii anticorupţie au extins însă cercetările referitoare la Şerban Brădişteanu, deoarece s-ar fi descoperit că el ar fi pretins, de fapt, 4.350.000 euro pentru favorizarea aceleiaşi societăţi elveţiene, în mai multe licitaţii. "Cei 4.350.000 euro au intrat în contul unei societăţi care nu se află pe teritoriul României, ci în insulele Virgine", a spus procurorul.
Dosarul de la DNA în care sunt acuzaţi mai mulţi medici, printre care şi Şerban Brădişteanu, din cauza unei achiziţii de aparatură medicală, a fost mutat săptămâna trecută, de la Secţia Militară la Secţia de Combatere a Corupţiei. În acest caz, medicul Brădişteanu este acuzat că a luat mită de 80.000 dolari. Şerban Brădişteanu - şef de secţie la Spitalul de Urgenţă Floreasca, medicul Adrian Streinu Cercel - director al Spitalului de Boli Infecţioase Matei Balş, şi generalul Dumitru Constantin - fost şef de secţie la Spitalul Militar Central, sunt urmăriţi penal de DNA pentru abuz în serviciu, alături de trei angajaţi ai Ministerului Justiţiei şi de şeful serviciului medical independent al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).
Potrivit procurorilor DNA, cele şapte persoane ar fi aprobat achiziţionarea de aparatură medicală inutilă, în valoare de peste patru milioane de euro, pentru spitale din sistemul penitenciar. Ei au făcut parte din comisia de licitaţie şi au elaborat caietele de sarcini astfel încât unul dintre pachetele licitate, în valoare de patru milioane, să fie câştigat de firma elveţiană.
Au mai fost puşi sub învinuire dr. Dumitru Emanuel Părăuşeanu - şef al Serviciului Medical Independent la ANP în anul 2001, Irina Doina Protopopescu - secretar general adjunct la MJ, în perioada 2001-2002, şi Florica Topologeanu, economist - director în cadrul MJ, în 2001. (NewsIn)