Luna aceasta comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Botoşani, printre altele, îşi vor îndrepta atenţia asupra service-urile auto din judeţ. Doar service-urile auto cu vopsitorii au nevoie de autorizaţie de mediu pentru a putea funcţiona. Am verificat deja trei societăţi de acest gen: Xandor Botoşani, Metasupra Botoşani şi Tridex Cătămărăşti, la fiecare dintre acestea constatându-se existenţa unor vopsitorii ecologice şi de asemenea a autorizaţiilor de mediu în regulă, a precizat dr. Rodica Zelincă, comisar şef în cadrul Comisariatului Judeţean de Mediu (CJM) Botoşani. Zelincă a mai precizat că luna aceasta se va verifica legalitatea funcţionării şi existenţa actelor de funcţionare şi la celelalte service-uri auto din judeţ. În cazul în care depistăm nereguli vom aplica amenzi cu valori cuprinse între 70 şi 100 milioane lei (ROL). Lipsa autorizaţiei de mediu va fi sancţionată cu amendă şi se va dispune închiderea obiectivului ţinând cont că funcţionarea fără autorizaţie este interzisă. Doar atunci când societatea va intra în posesia autorizaţiei va putea funcţiona din nou, a mai precizat comisarul şef al CJM Botoşani. (Carmen STANCIU)