Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Anchete
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
27564
De la 07 Ianuarie 2003
122913213

Slabe speranţe pentru reeditarea operei lui Dumitru Iov în anul 2010

  • 24 January 2010, 23:00
Un alt proiect cultural important, gândit în urma colaborării dintre primarul Constantin Pitorac şi profesorul Petru Murariu, consilierul său pe proiecte europene, constă în reeditarea cărţilor remarcabilului cărturar local Dumitru Iov, în acest sens fiind descoperit chiar un ghid pentru reeditare de cărţi, finanţat de Administraţia Naţională a Fondului Cultural.
Instituţia, care aparţine de Ministerul Culturii şi Cultelor, a primit până acum depuneri de propuneri în fiecare an, în perioada martie-aprilie, numai că, în 2010, din lipsa banilor şi a perioadei de criză, toate proiectele culturale noi vor trece probabil în aşteptare (asta în cazul fericit în care nu vor fi suspendate).
Momentul, nefericit pentru soarta – şi aşa tragică a culturii contemporane – a fost punctat recent de Kelemen Hunor, ministrul propus pentru portofoliul culturii, care, imediat după audierea sa de către comisiile parlamentare de specialitate, a declarat că nu are în vedere proiecte culturale noi pentru anul 2010 în condiţiile unui buget extrem de restrâns al acestui minister.
„Pentru anul 2010, avem foarte multe probleme. Trebuie să ne menţinem pe linia de plutire pentru că avem bugetul foarte mic şi trebuie să ne continuăm proiectele începute. Nu pot să promit proiecte noi, nu pot să promit minuni, pentru că nu avem posibilitatea financiară de a face lucruri spectaculoase în anul 2010. România este din păcate ultima ţară din Uniunea Europeană în privinţa procentului culturii din Produsul Intern Brut. Nu este permis. Am discutat cu cei de la Ministerul Finanţelor şi înţeleg că 2010 este un an foarte dificil din punct de vedere economic, dar în momentul când lucrurile se vor schimba, aş vrea să reevaluăm situaţia”, a declarat Kelemen Hunor. (B.P.F.)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


O decizie demagogică
Tinerii şomeri sunt consiliaţi… cu promisiuni
Au câştigat bani la leafă, dar nu vor înţelege mai nimic din ei
CAS a câştigat toate procesele de executare silită
Noi obligaţiile ale medicilor de familie faţă de copii
Rădăşanu vrea, pentru protecţia copilului, o lege mai umană
Sindicatele bugetarilor sunt în fierbere
Furt din supermarket
„Mafiot” la Cordăreni
Doar două treimi dintre secretarii de comună au studii superioare
Prefectul a avertizat primarul comunei Adăşeni să intre în legalitate
„Curtea de Conturi nu este Dumnezeul nostru, al tuturor”
le-a spus primarilor din judeţ
Drujbe „de marcă” la preţ de bazar
Suntem manipulaţi, dar nu ne pasă!
Ioan Rotundu
România a fost şi va fi un avocat permanent al integrării europene a Republicii Moldova
Pleac-ai noştri, vin ai noştri, noi rămânem tot ca proştii
Nemulţumirea botoşăneanului Costel Codău
Locuinţă incendiată de un cablu electric neizolat corespunzător
Salvată din casa cuprinsă de flăcări
Moldovenismul este un construct etnic şi geopolitic artificial
Spicherul atacat şi nesusţinut
Preşedintele Obama tulbură apele internaţionale ale sistemului bancar
Încălzirea globală: alt scandal. Mare şi comic
Şapte judeţe intră sub incidenţa Codului Portocaliu
Botoşanii se află printre ele
Doar IQ-ul îi desparte
Horoscop
Românul şi ce-ar vrea el în 2010
Comentariul comentariilor (XII)
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog