Lista posturilor libere cuprinde în acest an aproape 100 de locuri vacante în diverse specialităţi medicale, chirurgicale şi în sfera pediatriei. Potrivit acestei liste, în judeţ ar mai fi nevoie, de exemplu, de 10 psihiatri, 14 medici de laborator, nouă radiologi, opt medici în specialitatea interne, cinci cardiologi, patru obstetricieni, trei pneumoftiziologi, zece pediatri.
Potrivit estimărilor, în următorii cinci ani, în judeţ se vor pensiona, numai în specialităţile medicale, 24 de medici. În domeniul chirurgical situaţia este ceva mai bună, dar nici aici datele culese din spitale nu sunt prea optimiste.
În pragul vârstei de pensionare sunt 8 chirurgi din unităţile medicale ale judeţului, posturile ocupate de aceştia urmând să devină vacante în perioada 2011-2016. Experienţa ultimilor ani arată că, după terminarea rezidenţiatului, puţini dintre proaspeţii medici specialişti se mai arata interesaţi de spitalele botoşănene, în special din cauza slabei dotări cu aparatură medicală.
În ultima jumătate de an a mai apărut şi pericolul plecării medicilor în străinătate, acolo unde sunt tentaţi cu oferte de salarii la care în România nici nu pot visa. La DSP 17 medici au solicitat documentele care le sunt necesare pentru plecarea în străinătate, dintre aceştia majoritatea fiind medici tineri.
Cei mai mulţi sunt medici tineri, la început de carieră, dar acum sunt şi medici cu vechime în spitale care se interesează de demersurile pe care trebuie să le facă pentru a lua calea străinătăţii, a declarat un angajat al DSP Botoşani. (Doina Marcu)