Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Administraţie
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
15119
De la 07 Ianuarie 2003
122875186

Spitalul Dorohoi, şi nu numai, în criză de asistenţi medicali

  • 18 October 2011, 23:00
Tot mai mulţi asistenţi medicali părăsesc sistemul sanitar botoşănean atraşi de salariile promise de unităţile medicale din alte ţări europene. Conducerile unor spitale din judeţ se plâng că rămân fără asistenţi suficienţi care să asigure efectuarea gărzilor.
Peste 60 de asistenţi medicali şi-au depus actele să plece în străinătate în acest an. Iar la câteva spitale au început deja problemele la gărzi. Spitalul Municipal Dorohoi este unul dintre cele cu cei mai mulţi asistenţi aflaţi în concediu fără plată de un an. 20 de asistenţi de la această unitate medicală sunt plecaţi în străinătate la muncă.
Şi la Spitalul de Recuperare se resimte lipsa asistenţilor medicali. Pe de altă parte, chiar dacă asistenţii aflaţi în activitate sunt nevoiţi să facă gărzi suplimentare, conducerile spitalelor reuşesc să facă economii la salarii, mai ales că încadrarea în categorii inferioare le ridică mari probleme financiare.
Potrivit legii, trebuie să se încadreze cu salariile într-un plafon de 70 la sută din bugetele unităţilor pe care le conduc. Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate spune însă că această condiţie nu este îndeplinită la spitalele de categoria a V-a şi Consiliul Judeţean va avea surprize la un control. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei: Laude sexuale între soţi
Reţeta zilei: Miel prăjit friptură
Caricatura zilei
Ministrul Ion Ariton pleacă în China după investitori
Monica Macovei vrea un nou partid
CSM consideră legală percheziţia la domiciliul judecătoarei Gabriela Birsan
Proiectul de lege care interzice cămătaria, adoptat de Camera Deputaţilor
Vladimir Putin se compara cu Roosevelt si de Gaulle
el justifică revenirea la Kremlin prin faptul că stabilitatea Rusiei atârnă de un fir de par
Iranul a executat în secret sute de prizonieri
Dezbaterile pe revizuirea Constituţiei se mută la Comisia Juridică
Războiul proceselor între sindicate şi primării
Botoşani: Există profesori care au probleme psihice
fără avizul psihologic ei nu pot accede la catedră
Problema căldurii la Grupul nŞcolar Şendriceni nu s-a rezolvat
Atenţie: deschideţi recenzorului!
PSD Botoşani a pierdut procesul cu Consiliul Judeţean
Bani pentru primăriile din Botoşani
Prefectul i-a demonstrat primarului de Dângeni cât este de ignorant
primarul şi-a cerut scuze public
O dispută generată de populismul senatorului Marecu
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog