Asistenţa globala - formata din telespectatori, cititori, ascultatori şi navigatori virtuali - pretinde sa fie la curent cu cele mai obscure fapte ale actualitaţii planetare. Decizia politico-diplomatica se ia azi, prin urmare, in public sau, in orice caz, cu gindul la reacţia publicului. In al treilea rind, niciodata agenda globala nu a fost mai abundenta: nonproliferarea nucleara, guvernarea pieţelor financiare, dialogul civilizaţiilor, problematica populaţiei, interzicerea minelor antipersonal şi a bombelor cu fragmentaţie, combaterea discriminarii şi contracararea schimbarilor climatice exprima toate, fara sa epuizeze, materia profesionala a diplomaţilor contemporani.
E prin urmare natural sa prolifereze vocile care denunţa inadecvarea instrumentelor diplomatice tradiţionale şi care sa reclame apariţia altora noi. In vizor, de mai multa vreme deja, sunt instituţiile clasice ale acţiunii multilaterale: de la ONU şi agenţiile sale, la instituţiile financiare din sistemul Bretton Woods (Banca Mondiala, Fondul Monetar Internaţional). In aceeaşi logica se incadreaza iniţiativele regionale de integrare economica sau militara. Uniunea Europeana, Organizaţia Tratatului de Securitate Colectiva, Liga Statelor Arabe sau ASEAN au toate in comun identificarea unui set de interese transnaţionale şi exigenţa unei acţiuni solidare.
Asistam de o vreme la creşterea exponenţiala a sentimentului ca problemele strict locale au disparut şi ca aproape orice poate dobandi relevanţa internaţionala: nu doar cursul yuannului, ci şi costul proprietaţilor imobiliare in Dubai, gripa aviara sau minaretele elveţiene. Nu e aşadar surprinzator ca efortul de a defini soluşii cuprinzatoare la probleme aparent universale s-a intensificat. Din nou, nu e de mirare ca se vorbeşte cu din ce in ce mai mare naturaleţe de global governance. In al treilea rind, nu e neaparat neobişnuit faptul ca principalii actori diplomatici tradiţionali - marile puteri, daca doriţi - au şi capacitatea politica şi dexteritatea intelectuala de a se pronunţa asupra temei.
E oare uimitor sa regasim Vaticanul intre agenţii cei mai activi ai reflexiei despre globalizare? Poate doar la prima vedere şi numai daca neglijam vocaţia universala a diplomaţiei pontificale. Fiindca nu are interese naţionale nemijlocite, Sfantul Scaun se pune programatic in serviciul marilor cauze ale umanitaţii: fie ca e vorba de libertatea religioasa, fluxurile migratorii, dialogul multicultural şi interreligios, schimbarile climatice sau criza financiara, Vaticanul e profund angajat in efortul gestiunii planetare. Il indreptaţeşte nu doar reputaţia de autoritate morala neutra, ci şi excelenţa intelectuala a propriilor experţi.
Ce surprinde totuşi este atenţia, cred, insuficienta care se acorda acestui fapt: combinaţiei de elemente - unele fortuite, altele deliberate - care fac din Sfantul Scaun unul din actorii cei mai relevanţi ai actualitaţii şi perspectivei internaţionale. Orice observator obiectiv al scenei internationale stie ca Vaticanul face parte dintre cei, foarte putini, care au un raspuns coerent la toate problemele actuale.
Intr-adevar, nu exista dosar important pentru care Sfantul Scaun sa nu fi pregatit o strategie, un document programatic, o comisie de experti: a pledat la ONU pentru reforma reprezentarii permanente in Consiliul de Securitate; a solicitat la OSCE un angajament sporit pentru promovarea libertatii religioase; a mobilizat citeva zeci de experti, pentru o luna de zile, pentru a discuta situatia din Africa; are o viziune coerenta despre subiecte atit de diferite precum Procesul de pace din Orientul Mijlociu, Tratatul de la Lisabona si Procesul Durban.
Vaticanul - "cea mai mica dintre marile puteri", cum se spune - gindeste si actioneaza global. E angajat, prin urmare, nu doar in explicarea globalizarii, ci si in crearea de instrumente conceptuale pentru administrarea ei. Este ceea ce remarca recent si ministrul italian de finanţe, Giulio Tremonti: intr-un comentariu al ultimei Enciclice a Papei Benedict al XVI-lea, oficialul italian saluta clarviziunea cu care acest text propune un guvern mondial. Intr-adevar, paragraful 67 al Caritas in veritate e cum nu se poate mai explicit: Pentru a gestiona economia mondiala; pentru a insanatoşi economiile lovite de criza, pentru a preveni inrautaţirea acesteia şi dezechilibre majore; pentru a realiza o necesara dezarmare totala, siguranţa alimentara şi pacea; pentru a garanta salvarea mediului şi pentru a administra fluxurile migratorii, e urgent necesara o reala Autoritate politica mondiala.
E o propunere cu multe şanse de a alimenta dezbaterile şi de a face, poate, o interesanta cariera.
(Hot News)