Doi din cei trei reprezentanţi ai Guvernului în teritoriu au plecat ieri la Bucureşti. Prefectul Cristian Roman va participa la un simpozion organizat de Ministerul de Finanţe. Judeţului Botoşani i s-a alocat un singur loc, primul reprezentant al Guvernului în teritoriu luând decizia de a se deplasa personal la acest curs. În cadrul acestui simpozion principala temă este reprezentată de fondurile ce pot fi accesate odată cu integrarea în Uniunea Europeană. Deplasarea la Bucureşti a fost făcută şi de subprefectul David Şalgău. Subprefectul David Şalgău reprezintă Botoşanii la conferinţa cu tema Rolul prefecţilor şi subprefecţilor în administraţia publică locală. Conferinţa are loc la Institutul Naţional de Administraţie, a precizat consilierul prefectului, Eugen Hruşcă. În absenţa celor doi, la conducerea Instituţiei Prefectului a rămas subprefectul Mihai Elvădeanu. (Bianca ALBU)
Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea,
multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.