Practic, în şcoala veche, cea care ar fi trebuit să fie demolată când s-a construit cea nouă, nici nu se mai poate învăţa, starea de degradare avansată, cu tavanele aproape căzute, cu pereţii şi duşumeaua în pragul colapsului, făcând din fosta unitate de învăţământ o clădire care cu greu se mai poate numi şcoală. Cu toate acestea, aici funcţionează o sală de clasă, biblioteca, ba chiar şi sala de sport, în afara faptului că o altă sală de cursuri a fost transformată în magazie de lemne. Efectiv suntem sufocaţi din cauza lipsei de spaţiu şi nu ştiu cum o să ne mai descurcăm, deşi se învaţă şi dimineaţa şi după amiaza. Toate sălile sunt ocupate în permanenţă, inclusiv clădirea veche, care e în demolare, ba, pentru ca paharul problemelor să fie mai plin, s-a dărâmat şi magazia şi a trebuit să depozităm lemnele într-o altă sală de clasă. Din 2003 nimeni, dar absolut nimeni, nici de la Primăria Flămânzi şi nici de la Inspectoratul Şcolar Judeţean nu s-a interesat de problemele noastre reale, ne-a spus Carmen Rebenciuc, directoarea Şcolii Poiana.
Problemele sunt accentuate şi de faptul că cele trei clădiri ale şcolii sunt situate la distanţă una de alta, două dintre ele, cele vechi, fiind aşezate de o parte şi de alta a drumului comunal. Între acestea nu există căi de acces betonate, lucru care face ca accesul elevilor şi profesorilor la cursuri să fie şi mai greoi, mai ales în sezonul în care nu se poate circula decât cu cizme de cauciuc.
(B.P.F.)
Muraraşu nu s-a supus controlului averii
