Interesul faţă de viitoarea plenară a comuniştilor e alimentat de faptul că la ea se va decide dacă PCRM va vota sau nu pentru candidatura lui Marian Lupu la funcţia de preşedinte al republicii. Toţi înţeleg că nu plenara, ca organ colectiv, ci personal Voronin va decide. De regulă, la asemenea plenare nu se produc minuni. Indiferent dacă la această plenară se va produce sau nu vreo minune, ea va deveni cu adevărat istorică. Pentru că va fi ultimul cui bătut în sicriul politic al lui Voronin, dar şi al PCRM. Explic ce am în vedere.
1. Dacă există acel grup de disidenţi care vor neglija decizia plenarei şi vor participa la alegerea preşedintelui, PCRM va intra într-un proces rapid de dezintegrare. Cu siguranţă, mulţi comunişti - din oportunism sau pragmatism politic - vor dori să evadeze din atmosfera sufocantă şi dictatorială, menţinută cu bună ştiinţă în PCRM de către Voronin.
2. Dacă unitatea PCRM nu va fi spartă şi comuniştii nu vor participa la alegerea preşedintelui, pe comunişti îi aşteaptă o campanie electorală foarte dificilă. Alianţa a demonstrat că poate guverna ţara şi dacă, în răstimpul ce i-a mai rămas până la anticipate, va reuşi să menţină acelaşi ritm, şansele ei electorale vor creşte. Societatea, electoratul comunist îndeosebi, s-a convins că niciuna dintre previziunile apocaliptice ale comuniştilor despre noua guvernare liberal-democratică nu s-a adeverit: pensiile şi salariile se plătesc, bugetarilor din învăţământ li s-au majorat salariile, trenurile merg, avioanele zboară, apa în fântâni n-a secat şi nici soarele din cer n-a picat. Iată de ce, anticipatele pentru PCRM pot deveni fatale. După ce societatea a văzut noua echipă de guvernare, constituită în temei din oameni inteligenţi şi tineri, e greu de admis că ea va dori să readucă la guvernare bătrânele fosile roşii. Astfel, indiferent de varianta pe care se va merge, PCRM se află în faţa unei situaţii fără alternativă.
Din păcate, Alianţa nu exploatează această lipsă de alternativă a PCRM. Unii dintre liderii ei continuă să fie hipnotizaţi de fosta forţă a acestui partid. Tactica aleasă de ei mi se pare greşită, păguboasă chiar. Cedările la care sunt gata să meargă aceşti lideri sunt lipsite de sens şi de logică politică. Comuniştilor, fiind strânşi la zid, trebuie să li se impună un joc dur, nu să li se ofere cedări principiale. Aflat pe buza prăpăstiei, PCRM-ului nu trebuie să i se întindă mâna, ci să i se dea un şut. Aceasta e logica politică a momentului.
Cedările la care sunt gata unii lideri ai Alianţei pot lovi serios în electoratul acesteia. Chestiunile legate de neutralitatea RM, relaţiile ei cu CSI şi NATO, precum şi cele ce vizează arhisensibilele probleme de limbă şi istorie nu pot fi scoase la tarabă, ele sunt cu mult mai importante decât viabilitatea Alianţei, deoarece constituie însăşi raţiunea creării ei.
Iată de ce tactica cedărilor şi cerşitului este greşită. Această tactică convine numai comuniştilor. Mingea e în câmpul Alianţei şi jocul ei trebuie construit reieşindu-se din această realitate, dar nu din vechea frică faţă de fostul atotputernic PCRM.
Constantin Tanase, Timpul
Romanian Global News