Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Cultură
Fapt divers
Editorial
Sănătate
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Important
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
22972
De la 07 Ianuarie 2003
122883039
Tragedia vieţii evreului botoşănean Avram Segal (III)

Daniela s-a întors acasă să-şi doarmă somnul de veci, dar n-a avut linişte

  • Ioan Rotundu
  • 6 March 2018, 23:00
Ca să puteţi înţelege reportajul de faţă voi veni cu câteva explicaţii despre obiceiul înmormântării la evrei. Este cunoscut cimitirul evreiesc situat la ieşirea din Botoşani spre Iaşi. În acest cimitir îşi dorm somnul de veci evreii care au locuit în Botoşani, cimitirul fiind înfiinţat după anul 1800.
Evreii n-au fost o castă închisă, adică nu s-au căsătorit numai între ei ci şi cu români. Aşa se explică faptul împărţirii cimitirului în două mari perimetre. Primul perimetru, de la intrate, a fost rezervat căsătoriilor mixte. Aici sunt înmormântaţi evreii căsătoriţi cu români sau alte etnii. În cel de-al doilea perimetru, situat spre partea din spate a cimitirului, sunt mormintele evreilor înmormântaţi după ritualul mozaic.
Şi acum să revenim la Daniela Poenariu - Segal. Decedată în 3 ianuarie 2007 în clinica canadiană, soţul Avram Segal a luat legătura la Botoşani cu Florin Egner. De ce cu acesta? Pentru că Egner este originar din Săveni ca şi Daniela şi pe deasupra verişori.
Segal l-a rugat pe Egner să ia legătura cu Comunitatea evreiască Botoşani, respectiv cu preşedintele Iosif David, pentru ca înmormântarea să aibă loc în cimitirul evreiesc, zona mixtă. Deşi Segal a primit garanţii de la Egner că-i va respecta dorinţa, nu mică i-a fost surpriza când, ajuns cu sicriul la Botoşani, carul mortuar în loc să se îndrepte spre cimitirul evreiesc s-a îndreptat spre cimitirul Pacea. Nu mai era nimic de făcut! Biblic vorbind „şi a fost ziua de 16 ianuarie 2007”, ziua când secretul morţii Danielei a fost acoperit cu pământ. Nu pentru mult timp!
Ulterior Avram Segal avea să dezlege enigma pentru care s-a procedat aşa. Locul rezervat pentru înmormântarea Danielei era unul central. Segal îl suspectează pe Egner că a procedat la o diversiune. Ştia că până la urmă Daniela va fi înmormântată în cimitirul evreiesc iar locul central va deveni disponibil pentru a se putea scoate un ban în plus pe seama revânzării.
După înmormântarea soţiei, Segal s-a retras la locuinţa din Montreal – Canada şi a început să studieze reacţiile pe care le pot genera în organism agentul radioactiv introdus în corpul omenesc atunci când se realizează un tomograf. A stat închis într-o cameră zile şi nopţi, a fumat ţigară de la ţigară, dar a căutat pe Internet şi a citit tot ce i s-a părut important despre iradierea corpului uman. Concluzia a fost că se impune să ceară autorităţilor române exhumarea Danielei şi să se procedeze la efectuarea unei necropsii.
Întocmirea dosarului de exhumare l-a pus pe Avram Segal în situaţia de a se lupta cu birocraţia românească. Mai întâi a trebuit să obţină un exemplar din adresa nr. 30.413/16.01.2007 a Primăriei Municipiului Botoşani – Secţia civilă pentru a demonstra autorităţii care urma să aprobe exhumarea că Daniela este înmormântată în cimitirul Pacea.
Apoi a trebuit să se lupte cu cei de la Institutul de Medicină Legală Iaşi, mai exact cu şeful instituţiei, medicul legist Vasile Astărăstoae. Cei de la IML Iaşi l-au chestionat pe Segal de ce ar dori necropsia. Le-a explicat că diagnosticul decesului stabilit în Canada este unul greşit, că soţiei i s-a aplicat un tratament necorespunzător care ar fi provocat decesul şi că îi suspectează pe medicii clinicii canadiene că iar fi sustras cei doi rinichi. Obţine aceste aprobări în ziua de 21 iunie 20017.
A mai trebuit să depună la CEC suma de 3.000 lei la dispoziţia Serviciului de Medicină Legală Botoşani pentru a se acoperi cheltuielile necropsiei, cost pe care statul român a refuzat să-l suporte.
În sfârşit, după toate aceste bariere birocratice fiind depăşite, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, prin procurorul Aurel Simion, emite Ordonanţa de necropsie din 25 iunie 2007, ca dată a efectuării necropsiei fiind fixată ziua de 27 iunie 2007.
Cu o zi înainte de trecerea la exhumare, pentru că odată cu necropsia trupul Danielei a fost mutat în cimitirul evreiesc, aşa cum a anticipat în mod meschin Egner că se va întâmpla, Avram Segal a fost instruit ce are de făcut în cadrul acestei operaţiuni şi de ce obiecte va fi nevoie. Cu intenţie sau nu, medicul legist Carmen Marcu două obiecte de îmbrăcăminte nu i-a spus să cumpere. De ce, veţi afla citind continuarea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Eurodeputata Ana Gomes, replica pentru premierul roman:
In sfarsit Viorica Dancila spune ceva / Cat a fost in PE nu am auzit-o sa vorbeasca despre ceva
Defense News: In timp ce Putin se lauda cu arme hipersonice,
America isi pregateste propriul arsenal
Franta: Amenda de 90 de euro pentru barbatii care fluiera dupa femei pe strada
Comisia lui Iordache se reuneste din nou miercuri sau joi,
pentru a lucra pe modificarile la legile justitiei declarate neconstitutionale
Ministerul Sanatatii amana din nou data de la care va recalcula pretul medicamentelor
Totalul cheltuielilor Statului cu functionarii bugetari a crescut cu 27.5% in ultimul trimestru din 2017
Ministrul Sanatatii: Nu mai avem nicio doza de imunoglobulina,
sunt sute de pacienti afectati
Curtea Constitutionala a respins legea care ar fi permis alesilor sa aiba calitatea de comerciant persoana fizica
0.000 de maghiari asteptati sambata la Targu-Mures la marsul pentru autonomia Tinutului Secuiesc
Bancul zilei: Şiretlicul răzbunării
Horoscopul zilei de 5.03.2018
Cezar Vasilescu, un scriitor marcat de prea multă modestie
Opan Rotundu
Volumul „Întâmplări Hazlii dar adevărate” a ajuns în librării
Condamnaţi la moarte? Nu, sinucidere
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog