Pentru un procent de 5-6% cât reprezintă populaţia maghiară din România au fost oferite în guvernul Tăriceanu II 25% din posturile ministeriale. Prin concesiile excesive antiromâneşti făcute minorităţii ungare de către guvernanţii care s-au perindat la putere în ultimii 16 ani, UDMR-iştii au făcut o serie de paşi decisivi în direcţia hungarizării Transilvaniei. De exemplu, o bună parte din predicţiile fostului ministru ungar de externe de după 1990, un iredentist de notorietate, Geza Jeszenscki, s-au materializat: Transilvania a devenit deja „un spaţiu de complementaritate ale economiei ungare”, iar ca scop strategic în perspectivă „unirea maghiarilor în graniţele existente înainte de Trianon”.
Paşi importanţi pentru înfăptuirea acestui din urmă deziderat antiromânesc s-au făcut în sensul că pe lângă cucerirea puterii economice în Transilvania s-a reuşit oficializarea limbii ungare în administraţie şi justiţie, separatismul etnic în învăţământ etc., totul printr-o politică perfidă şi de şantaj din partea UDMR-ului. Urmează, conform programului udemerist, regionalizarea ţării, oficializarea limbii ungare în toată Transilvania, autonomia teritorială şi…Cât despre guvernanţii de la Bucureşti nu putem constata altceva decât o politică de complicitate la toate demersurile UDMR.
Nici o reacţie în apărarea intereselor naţionale în faţa manifestărilor şi atitudinilor antiromâneşti, iredentiste şi şovine ale ungurimii din afară şi din interior. În locul unei reacţii de protest faţă de declaraţiile oficialităţilor de la Budapesta, făcute în preajma zilei naţionale a Ungariei, 15 martie, de la Bucureşti au fost adresate mesaje de felicitări. Iată, de pildă, câteva citate dintr-o declaraţie atribuită preşedintelui Ungariei, Laszlo Solyom, consemnată într-un articol din cotidianul Magyar Hîrlap, intitulat „În numele tuturor ungurilor, bravo, domnule preşedinte”. „Potrivit Constituţiei ungare, persoana preşedintelui Republicii exprimă unitatea naţiunii. Dar cum poate fi exprimată această unitate dacă nu există încă?”…”După semnarea Tratatului de la Trianon au rămas în afara frontierelor Ungariei peste 2 milioane de persoane, din care 1,2 milioane în România, 500 mii în Slovacia, aproape 500 de mii în Siberia şi Croaţia etc. Preşedintele este hotărât, în mod strălucit, fără teama de a irita duşmanii care şi aşa sunt furioşi, să solicite returnarea Transilvaniei…”
La Cluj-Napoca, 15 martie, ziua naţională, a fost sărbătorită pentru prima dată, după aderarea României la UE, într-un mod cum se cuvine, unde un om politic ungur a adresat îndemnul în sensul că „în spaţiul comun şi deschis al UE, minorităţile ungare pot pretinde totalitatea drepturilor lor, inclusiv autonomia teritorială aceasta fiind un drept internaţional fără a răni pe cineva…” „Pentru unitatea naţiunii ungare, fideli dezideratelor revoluţiei de la 1848, se cuvine ca în ajunul sărbătorii noastre naţionale să fie proclamată unirea noastră cu Transilvania, este munca noastră de generaţii, a unei strategii naţionale unitare”.
(Virgil Sandu)