Când Beethoven a murit, a fost înmormântat în curtea bisericii. Peste câteva zile, beţivul satului trece prin cimitir şi aude nişte sunete ciudate din zona în care era înmormântat Beethoven. Speriat, acesta aleargă la preot, să vină să asculte. Preotul s-a aplecat şi el deasupra mormântului şi a auzit şi el nişte sunete ciudate. Speriat, a alergat la primar. Acesta a venit, a pus urechea lângă mormânt, a ascultat un moment şi a spus:
- Da, într-adevăr, e simfonia a IX-a a lui Beethoven, cântată de-a-ndoaselea.
Ascultând mai mult, zice:
- Uite, acum e simfonia a VIII-a. . . , a VII-a. . . , a VI-a. . .
Imediat, dându-şi seama ce se întâmplă, se adresă mulţimii strânse în cimitir:
- Stimaţi concetăţeni, nu aveţi de ce să vă îngrijoraţi. Este Beethoven. Se descompune!
(Petrea Prostul)