Profesorii să nu mai plângă, au primit ce-au meritat

Profesorii se simt trădaţi de către propriul lor ministru care, cică în faţa comisiei de specialitate din Camera Deputaţilor, a refuzat o creştere de salarii pentru angajaţii din sistemul ce-l conduce. Refuzul a fost numai aşa, de-al dracului, să le demonstreze profesorilor că greva lor împotriva guvernului nu-i nici pe departe un pericol, precum ar fi contele Dracula, inventat de Bram Stoker, pentru cei ce dorm noaptea cu geamul deschis. Hai să trecem niţel în revistă evoluţia politică a celor din învăţământ, strâns uniţi în cuget şi-n simţiri în jurul unui partid. Imediat după evenimentele din decembrie 1989, ca o clasă intelectual-progresistă, cei din învăţământ ne-au arătat „Ce-i de făcut?”, precum ne-a arătat, în vremurile tulburi ale bolşevismului, tovarăşul Cernîşevski. Aşa ne-am dus turmă la PDSR. Să ne reamintim de sălile de clasă, ornate sărbătoresc, cu comisii de vot formate din cei mai credincioşi profesori ai PDSR, care, amabili, ne arătau tufa de trandafiri şi locul de pe buletinul de vot al descendentului moscovit şi continuator al comunismului cu faţă umană, Ion Ilici Ilescu.
La acele vremuri rata inflaţiei stătea cuminte în cutia Pandorei, iar profesorii nu simţeau nevoia unor salarii majorate. Apoi, primul guvernator social-democrat, care n-a făcut gât nici în ziua de azi că a căzut victimă minerilor, Petrică Roman, a deschis cutia Pandorei, din care a năvălit peste noi economia capitalistă, ce-a făcut praf comunismul cu faţă umană al lui Iliescu. Rata inflaţiei a urcat rapid, iar salariile noastre mai puteau fi văzute sub microscop. Bugetul ţării era mic, nevoile mari, aşa că majorarea salariilor s-a făcut după criterii politice de primă urgenţă. Profesorilor, pentru că erau consideraţi de încredere pentru partid, le-au fost îngheţate salariile, ca nu cumva să se mai adauge ceva procente la rata inflaţiei. Între timp românii s-au cam lămurit ce comunism cu faţă umană le oferă PDSR-ul şi preşedintele Iliescu şi, la alegerile din 1996, l-au părăsit pe cel ce-a primit „lumină la Moscova” şi al său partid.
Venită la putere, CDR-ul n-a uitat ce rol important au jucat profesorii la alegerile din 1992, câştigate de PDSR cu peste 80%. Aşa că, atunci când venea vorba de majorat salariile, profesorii erau săriţi. În 2000, loiali PDSR-ului, profesorii au reuşit, tot în sălile de clasă, să readucă acest partid la guvernare şi pe Iliescu la Cotroceni. Şi iarăşi, ştiindu-le loialitatea, premierul Năstase a împărţit salarii celor guralivi şi ameninţători, profesorii fiind lăsaţi mai pe la coadă. Amăgiţi pentru a doua oară de către PDSR, românii, în 2004, le-a luat jucăria puterii, chiar dacă între timp s-au rebotezat în PSD şi au schimbat culoarea albastră cu cea roşie. Alianţa DA, care ştie bine cum s-au comportat profesorii şi care le este orientarea politică, nu s-au străduit să le umfle leafa, ştiind că n-au nici un câştig politic din aşa ceva. Nu vreau să mă gândesc cum va fi viitorul pentru profesori, dar ştiu că până acum au primit ce-au meritat! De aceea stau în întuneric… prin unele şcoli. Poate că intrarea noastră în UE le va aprinde şi lor beculeţul, pentru a afla cum stă treaba.