- Mă mir… mă mir… mă mir…
Curios să vadă pasărea care cântă astfel, preotul lăsă sacii cu colaci pe pod şi intră în pădurice. Dascălul fugi după un alt copac şi…
- Mă mir… mă mir… mă mir…
Preotul, năduşit, se luă după locul de unde se auzea cântecul, care devenise tot mai slab. Între timp, pe o scurtătură, dascălul veni la podeţ, înşfăcă sacii şi-i ascunse în pădure.
Preotul, neamiauzind cântecul, se întoarse la pod, când, din pădure, se auzi din nou:
- Mă mir… mă mir… mă mir…
La care popa, năucit de dispariţia sacilor cu colaci, zise:
- Tu te miri, te miri, te miri ca-aşa ţi-i cântecul, dar eu mă mir unde-mi sunt colacii?
(Petrea Prostul)