Primarii botoşăneni sunt îngrijoraţi că la anul viitor există posibilitatea ca din cota de impozit defalcată ce le revine de la bugetul central, să li se reţină suma amenzilor acumulate la comună provenită de la persoane migratoare. Este vorba de acele persoane care deşi nu mai locuiesc de ani buni în localităţile respective, le fac viaţă grea edililor botoşăneni. În sensul că adună amenzi pentru ilegalităţile pe care le comit pe raza altor regiuni, care ajung în final la comuna natală.
Fiindcă nu au domiciliul stabil, li se ia domiciliul de origine şi oriunde ajung şi comit ilegalităţi li se încheie proces verbal şi se trimite la Primărie. Avem un caz cu un bărbat certat cu legea care nu locuieşte de ani de zile la noi. Are în sânge treaba asta, nu e obişnuit să respecte legea. Ne vin de câţiva ani de zile procese verbale de amendă din diferite zone ale ţării. Într-un an din Timişoara, în altul din Cluj, acum din Bistriţa. Avem o sumă de aproape 500 milioane lei vechi în procese verbale pentru călătorie ilegală cu trenul, dormit în locuri nepermise. Şi anul acesta am primit 6 procese verbale şi suntem abia în luna martie, a declarat primarul comunei Vorona, Aurel Ştefan (foto).
Acesta precizează că autoritatea figurează cu suma respectivă ca nelichidată şi neîncasată, neavând nici o pârghie să-l controleze pe respectivul cetăţean. Şi, din păcate, acesta nu este singurul caz de acest gen cu care se confruntă primarul comunei Vorona. Legea ar trebui să permită trepte de pedepsire. Cum este în Germania. La o anumită sumă, respectivii sunt privaţi de libertate sau dacă au bunuri sunt executaţi silit. La noi nu există posibilitatea asta. Legea nu permite. Sau ar mai fi varianta de a executa muncă în folosul comunităţii. De asta rămânem cu restanţe mari neîncasate, a mai adăugat primarul Ştefan.
Necazuri are şi primarul Dumitru Ogişcă din Truşeşti, cât şi Gheorghe Huţanu din Româneşti, care are de plată în urma ilegalităţilor prestate de o dansatoare, un miliard de lei vechi. (Eliza Sofian)