Viceprimarul municipiului Botoşani, Florin Ghiorghiţă, cere ajutorul poliţiştilor de la Brigada Rutieră să dea o mână de ajutor în timpul zilei când se desfăşoară lucrări în oraş şi tragicul este sugrumat, iar nervii şoferilor tocaţi la maximum.
Am vorbit personal cu cei de la Poliţia Rutieră ca măcar când se lucrează în intersecţii să ne trimită câte un agent să ne ajute. Ei motivează că nu au oameni, că au un singur om pe tură pe care îl trimit la accidente şi nu au oameni de trimis. Când am sunat atunci personal au trimis un agent, a stat jumătate de oră şi când a văzut că am trimis şi noi oameni de la Poliţia Locală a plecat s-a plâns viceprimarul.
Mai mult decât atât, acesta reproşează că poliţiştii pierd timp preţios cu radarul, pe bază că au înlocuitori în persoana poliţiştilor locali.
Cu radarul au foarte mult timp să stea. Într-o zi când într-adevăr era haos in intersecţii, la o sută de metri stătea Politia cu radarul. Nu se poate chiar tot să laşi numai în grija Poliţiei Locale. Până la urmă de ce este Politia Rutieră, numai să dea amenzi? s-a întrebat edilul. (Lavinia Preda)