Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Mondene
Gastronomie
Religie
Anchete
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
17673
De la 07 Ianuarie 2003
122877740

Vin alegerile, vin şi „Banii de liceu”

  • 29 October 2009, 23:00
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a finalizat şi publicat ieri, la adresa http://banideliceu.edu.ro, lista beneficiarilor Programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu” pentru anul şcolar 2009-2010. La nivelul judeţului Botoşani, toţi liceenii care au depus cereri şi îndeplinesc condiţiile de eligibilitate se regăsesc pe această listă, urmând să sprijinul financiar pentru continuarea studiilor.
Sprijinul financiar lunar de 180 RON va fi, astfel, acordat tuturor solicitanţilor care au îndeplinit condiţiile prevăzute de lege şi au avut un venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii dosarului, de maximum 150 RON. Elevii vor primi ajutorul financiar pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv în timpul pregătirii şi susţinerii examenului de bacalaureat sau de diplomă, respectiv în perioada practicii în producţie.
Sumele vor fi alocate de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi vor fi distribuite beneficiarilor de către unităţile şcolare la care aceştia şi-au depus dosarul. Eventualele contestaţii pot fi depuse până pe 2 noiembrie, iar rezolvarea lor e prevăzută între 2 şi 6 noiembrie. Bugetul alocat de MECI pentru anul şcolar 2009 - 2010 este de peste 275.000.000 lei. Autorităţile locale pot efectua anchete sociale pentru verificarea veridicităţii declaraţiilor de venit si a celor referitoare la bunurile familiei, în cazul elevilor care solicită sprijin financiar.
Conform HG nr. 1.095/2007, în cazul unor situaţii speciale privind falsul în declaraţii, comisiile de acordare a sprijinului financiar organizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ au obligaţia să sesizeze Inspectoratele de Poliţie şi autorităţile administraţiei publice locale, în vederea cercetării şi verificării acestora. În cazul în care aceste sesizări se confirmă, vor bloca acordarea ajutorului financiar şi vor întreprinde demersurile legale pentru recuperarea ajutorului financiar acordat ilegal. În judeţul Botoşani aproape 5400 de elevi vor primi acest ajutor financiar lunar. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Ori minciună, ori ignoranţă!
Aventura extinctoarelor buclucaşe din şcoala consilierului Abăcioaie
„Investind în oameni, investim în viitor”
„Votul ilegal înseamnă închisoare!”
Doi profesori botoşăneni au primit ieri titlul de cetăţean de onoare
Femeia dispărută a fost găsită de poliţişti
Centrale pentru nevoiaşi
Este fidelă trucurilor de înfrumuseţare naturale
“Singurele bestii sunt românii, ei au violul în sânge”
spune Salvatore Carai
România, o ţară controlată de Iliescu, Voiculescu, Hrebenciuc, sau o ţară a românilor
Un vaccin tămăduitor pentru comunişti
Istoricii basarabeni cer schimbarea curriculei impusă de comunişti
Părintele Teofil Părăian s-a ridicat la cele veşnice
4 medalii pentru lotul olimpic la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică
Sărbătoarea-i sărbătoare, dar şi un bun prilej de făcut bani
Comunicat - 1 Decembrie
Nu vă fie frică, Parlamentul pică!
Horoscop
Răzbunarea unui barman
Agica-sos de legume picant, pentru Iarnă
CAS nu vrea să deconteze Spitalului judeţean toate internările
Au câştigat procesul, dar banii îi vor primi cu ţârâita
Conducere nouă la DADR şi APIA
Bilanţul poliţiştilor din Flămânzi în primele nouă luni ale anului:
Aferim, cucoane Petrică!
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog