După ce lucrul muncitorilor înceta, în salon începeau şi discuţiile. Erau discuţii referitoare la suferinţa fiecăruia. Majoritatea erau suferinzi de boli stomacale şi aveau fel de fel de interdicţii alimentare. Bucătăresele vizitau salonul de cinci ori pe zi. Ofereau ceai, iaurt dietetic, ouă fierte, ciorbă de cartofi, macaroane cu lapte sau brânză, fasole, lapte fiert, supe, mâncare atât pentru regim, pentru diabetici cât şi la comun. Mâncarea era bună, gustoasă şi destul de multă.
Numai că într-o seară s-a încins în salon o amplă discuţie despre cam ce mânca fiecare acasă. Discuţia a pornit de la un domn Dulgheru, locuitor în Botoşani şi cu casă pe pământ. Omul a fost sunat de soţie şi întrebat dacă are voie să mănânce varză cu carne.
- Ai pus şi smântână, este şi un ardei iute de geam, roşu şi cărnos? Probabil că soţia i-a confirmat. A oftat omul şi i-a transmis că nu are voie să mănânce aşa ceva. De aici discuţia s-a aprins, mai bine zis s-a aprins imaginaţia fiecăruia. După ce a închis telefonul, domnul Dulgheru ne-a explicat că este mare amator de varză cu costiţă de porc care să aibă musai şi ceva cranţ, varza să fie scăldată în smântână şi să aibă alături un ardei roşu şi iute foc.
Însă, a completat Dulgheru, are acasă un disc, adică o tablă groasă de inox, puţin concavă, pe carte obişnuieşte, în curte şi la vreme de seară să frigă ceafă la grătar. Cumpără numai ceafă de la porc ţărănesc, că-i suculentă, grasă şi dulceagă. După ce o ia de pe grătar o presoară cu sare granulată şi o mănâncă unsă în muştar iute, din hrean.
Un alt coleg de suferinţă, de undeva din comuna Coţuşca, ne-a explicat că se apropie vremea puiganilor. Doi pui zburătăciţi, galbeni la piele, trecuţi printr-o flacără de paie ca să li se pârlească tuleiele, se pot face cu smântână sau la ceaun cu roşii. Dar ca ciulamaua de puigan nimic nu este mai gustos spunea el, mai ales cu mămăliguţa încă puţin fierbinte, cât să te frigă la degete.
- Mai gustos ca grăsimea de gâscă nimic nu este pe acest pământ, a ţinut să se alăture festinului gastronomic un moş de 83 de ani din Ripiceni. Grăsimea de gâscă, unsă dimineaţa pe pâinea prăjită este balsam pentru stomac.
- De asta ai ajuns aici, îl înţepă ironic un altul, tot de pe la ţară. Oameni buni, dacă vreţi o mâncare sănătoasă, atunci mâncaţi sarmale cu crupe. Nevastă-mea face vara crupe la râşniţa unei vecine şi face sarmale în frunze de viţă sau de ruji. Taie bucăţi mari de slănină şi carne, pune mult bulion să fie niţel acrişoare şi le fierbe îngăduit la focul de la cuptoraşul din curte. Punem pe foc paie, ciocleji sau beţe de floarea soarelui ca să fiarbă încet şi să se umfle crupele.
Nu m-a, băgat în discuţia lor pentru a nu strica farmecul şi pofta cu care povesteau colegii mei de suferinţă. Îmi imaginam că mă aflu acasă, în camera bunicilor, la seară de iarnă şi la gura focului iar duminica îmi povestea de mâncărurile din tinereţe sale, de dinaintea Primului Război Mondial. Îmi lingeam buzele auzind de reţete precum pelincile Lui Iisus Hristos, alivenci, vărzări sau celebra prăjitură din seminţe de cânepă numită juflă.
Am adormit chinuindu-mă să-mi amintesc unde am mai citit că untura de gâscă este unsă pe pâine este cea mai minunată gustare de dimineaţă din lume. Mă gândeam la celebra scenetă jucată de maestrul Octavian Cotescu în care o noapte întreagă a încercat să-şi amintească cine l-a învins pe Napoleon şi unde.
Dimineaţa ştiam că am citit în Soldatul Sjvek. Erau mai mulţi militari care simulanţi de diferite boli numai să nu plece pe front. Un simulant ceh le povestea colegilor cât de gustoasă este untura de gâscă unsă pe pâine, ei neavând voie să mănânce nimic pentru că se considerau bolnavi de stomac.
Apoi, am mai citit în Cei trei muşchetari. Este vorba de o scenă care se consuma la un han unde poposiseră mai mulţi muşchetari în drum spre câmpul de luptă. Un muşchetar austriac prinsese o gâscă prin satul prin care tocmai trecuseră şi o înfipse în sabie prăjind-o la jar. I-a ceru hoţomanului de hangiu să-i dea o strachină în care să adune picăturile de untură care curgeau din gâscă. Spunea muşchetarul austriac că untura de gâscă este aurul stomacului.
După cum a descris-o şi pacientul nostru se pare că aşa o fi!