Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Anunţuri
Ofertă de afaceri
Umor
Comentarii
Publicitate
Reportaje
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
20068
De la 07 Ianuarie 2003
122880135

Deţinut în propria închisoare

  • moş Ilie de la Roma a stat 22 de ani sub pământ şi a cusut costume naţionale
  • 10 August 2007, 23:00

În vremea comuniştilor era ceva obişnuit să ajungi la închisoare pe nedrept. Cu atât mai mult dacă aveai curajul să te împotriveşti regimului. Moş Ilie Alexoaie ( 71 ani) din localitatea Roma (Botoşani) povesteşte acum cu durere în suflet cât de mult i-a urât pe comunişti. El îi urăşte nu că ar fi fost deţinut politic, ci pentru că şi-a pierdut toată tinereţea într-o groapă sub pământ. 22 de ani el nu a văzut lumina zilei. A trăit blestemându-şi zilele că a fost condamnat la întuneric. “Au vrut să mă aresteze pentru că m-am împotrivit colectivizării. Atunci am zis că nu voi merge la închisoare cât voi trăi. M-am ascuns 22 de ani într-o ascunzătoare făcută sub casă. Când am ieşit la lumină nici nu mai ştiam să vorbesc“ - spune Ilie Alexoaie. În tot acest timp s-a ocupat cu lucruri mai puţin obişnuite pentru un bărbat. A învăţat să coase, să croşeteze, să ţese şi să toarcă. Cu multă migală moş Ilie a cusut costume naţionale, carpete şi a ţesut pânză.
Arestările s-au ţinut lanţ
Era în vara lui ‘49 când se propunea luarea pământului de la ţărani şi înfiinţarea colectivelor. Familia Alexoaie era trecută la chiaburi şi urma să rămână fără nici o palmă de pământ. Capul familiei, Dumitru Alexoaie şi alţi ţărani din sat puşi în aceeaşi situaţie s-au revoltat. Asta nu a făcut decât să-i încrânceneze mai mult pe comunişti. Au început arestările, fără nici un fel de acuzaţie. Dumitru şi fiul său Ilie, care avea numai 19 ani pe atunci, au fugit de acasă. Luni întregi au rătăcit pe câmpuri ca să nu fie prinşi. „După ce am umblat pe câmpuri de nebuni, tata nu a mai putut rezista. S-a dus la miliţie şi s-a predat singur. Eu am mai rătăcit un timp până m-am îmbolnăvit. M-am întors acasă atât de bolnav că nu mai ştiam nimic de mine. Când m-a văzut mama a început să-mi plângă de milă. Mi-am făcut o ascunzătoare în stogul de fân şi acolo am zăcut până mi-am revenit. Dacă nu era mama să mă îngrijească, sigur muream. Nici măcar nu-mi amintesc bine cum am ajuns acasă“ - povesteşte Ilie.
Ascunzătoarea din colţul casei
Controalele deveniseră mai dese şi frica mai mare. Ilie nu se mai putea ascunde în fân pentru că era căutat şi pe lângă casă. Îşi dorea să moară, dar nu înainte de a fi încercat totul. „Când m-am înzdrăvenit mi-am făcut o ascunzătoare sub pământ. M-am gândit mult până să-mi găsesc locul. Până la urmă m-am hotărât să o construiesc, dacă se poate spune aşa, sub casă. Săpam în fiecare noapte câte un metru. Tatăl meu era deja la puşcărie. Acasă nu mai era decât mama. Când a fost suficient de mare groapa, am început să o feţuiesc. Am făcut tot din pământ scaun şi masă, iar pe jos am făcut un fel de pat din rogojini. Când am intrat sub pământ parcă am simţit până în măduva oaselor răceala. Măcar când eşti mort nu simţi cât de rece este pământul. În ascunzătoarea asta m-am îmbolnăvit şi sufăr şi acum“ - mai spune moş Ilie. Timp de 12 ani de zile Ilie a fost căutat zi şi noapte de comunişti. Asta l-a făcut să nu aibă curajul să iasă afară. 22 de ani nu a văzut lumina soarelui. Când i-a murit mama nu a mai putut rezista şi a ieşit din ascunzătoare. Aerul din atmosferă i-a făcut rău. „Medicii mi-au spus că nu am făcut bine. Nu ar fi trebuit să ies direct afară. Aşa mi-am distrus plămânii. Nu mă puteam obişnui dintr-o dată cu aerul pe care îl respirau toţi oamenii. Ştiam ce se întâmplă doar din ce-mi spunea mama, gândul că a murit m-a făcut să mă simt abandonat. Doar părinţii au ştiut că fiul lor este într-un fel acasă. Când s-a întors tata de la puşcărie nu înţelegea de ce mama duce mâncarea afară. Într-o zi a urmărit-o şi m-a găsit. A început să plângă şi mi-a spus că viaţa era mai uşoară la puşcărie decât aşa“ - completează moşul.
Costumele naţionale - sufletul lui Ilie
Ilie Alexoaie nu a pierdut vremea degeaba. Cât a stat ascuns, chiar dacă i-a fost greu, a simţit nevoia să fie util cu ceva. În puţinele momente pe care le-a petrecut cu mama sa, Ilie a învăţat să coase, să croşeteze şi să ţese. Chiar dacă îl dureau ochii de la lumina lumânării tot nu s-a lăsat. A învăţat să coase trandafiri şi tot felul de modele greu de făcut chiar şi pentru o femei. „Eram convins că n-o să mai ies niciodată din întuneric. Am zis măcar să las şi eu ceva în urmă. Visam la o femeie care să-mi fie soţie, visam să am măcar un copil care să-mi poarte numele. Plângeam de fiecare dată când o priveam pe mama atent. Nu am crezut că o să ajung zilele când să mă văd şi eu cărunt. Pentru că viaţa mea era atât de întunecată, costumele populare pe care le-am cusut îmi luminau sufletul“ - mai povesteşte Ilie. El şi-a făcut mai întâi un gherghef de mână pe care să-l poată folosi la ţesut pânza. Apoi pe pânză a început să coase diverse modele. Bătrâna mamă îi aducea câte o cămaşă, de fiecare dată cu un model nou. A fost suficient să-l înveţe de cel mult trei ori cum să mânuiască acul sau cârligul de croşetat. Cu multă migală, Ilie a făcut şi câteva costume populare. Pentru că a pus mult suflet la realizarea lor, îi este foarte greu să se despartă de ele. „Mi-a propus odată cineva să le vând dar nu am putut. Nici dacă mi-ar da milioane tot nu le-aş vinde. Mă mai roagă băieţii de pe la şcoală să le dau de sărbători când au ei vreo activitate. Carpetele pe care le-am cusut, pânza, cămăşile şi aceste costume populare sunt tot ce mi-a rămas din vremea tinereţii. Când o să mor vreau să fiu îmbrăcat în costum naţional. Unul vreau să rămână la nepotul meu. Restul facă ce-o vrea cu munca mea“ - spune moş Ilie.
Căsătorit la 41 de ani
Timpul a trecut foarte repede dar nu şi pentru fugarul Alexoaie. Oamenii din sat deja uitaseră că mai există. Trecuse aproape 20 de ani de când nu se mai ştia nimic. Abia pe 26 octombrie 1971 Ilie Alexoaie se simţea liber. Aflase că i s-a prescris pedeapsa şi poate ieşi fără grijă. Şi-a dorit să fie la înmormântarea mamei, dar a aflat prea târziu vestea eliberatoare. Pe la toate colţurile şi pe toate drumurile se auzea vorbindu-se despre Ilie. A fost întrebat de mulţi curioşi ce a făcut până atunci. El nu a povestit nimănui nimic. Nici măcar soţia sa, cu care este căsătorit de 30 de ani, nu ştie în totalitate necazul prin care a trecut. „Aveam 41 de ani când m-am însurat. Chiar dacă era foarte târziu pentru mine, am vrut să am o familie. La 50 de ani abia am făcut un copil, de altfel singurul pe care îl am. Nici nu pot să spun prin cuvinte cât de tare i-am urât eu pe comunişti. Din cauza lor mi-am distrus eu viaţa. Pe unde mă duceam să lucrez toată lumea mă vedea rău pentru că aveam dosar de puşcăriaş. M-am bucurat foarte mult la revoluţie că au căzut comuniştii. Dacă nu erau morţi când am ieşit, pe cei care m-au condamnat cred că-i ucideam eu. Cel puţin, măcar mi-au dat o pensie la fel ca oamenilor care au făcut puşcărie pe nedrept. Oricum cu câteva sute de mii nu poţi trai, dar bine că-i am şi pe aceştia. Mi-am pierdut toată tinereţea ascunzându-mă. Nici nu m-am gândit că o să mai fac umbră pământului. Nici nu mai ştiu de câte ori m-am rugat să mor. Acum dacă aş fi în aceeaşi situaţie, mi-aş găsi o ascunzătoare la fel“- încheie Ilie. (Dorina IORDACHI)

N.R. – Ilie Alexoaie trăieşte. Adus de spate, el poate fi văzut trebăluind prin curte. De pe urma chinurilor sale s-a ales cu o pensie, pe care politicienii i-o indexează când îşi aduc aminte de cei ca el. Între timp şi ura faţă de comunişti nu mai este atât de profundă. Între viaţa din perioada comuniştilor şi cea de acum, el nu vede nici o diferenţă. Şi comuniştii şi-au bătut joc de oameni, şi urmaşii lor, îmbogăţiţii de astăzi, fac la fel. Cam aceasta este filozofia vieţii sale de acum.


Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

Anunţ important
Anunţ-concurs
Oferta educaţională a Universităţii "Petre ANDREI"
Procreaţie la… 90 de ani
Logică de nebun
Într-o frizerie intră un ofiţer american…
Teren pentru o vilă la Cişmea
Românul şi OZN-urile
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog