Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
9972
De la 07 Ianuarie 2003
122895621

Deasupra oraşului Săveni stă un munte de gunoi gata să se prăvale

  • Garda de Mediu tace chitic
  • 13 September 2016, 23:00

Cu ceva timp în urmă prin presă au apărut informaţii cum că şeful Gărzii de Mediu Botoşani, social-democratul Răzvan Rotaru, îşi face campanie electorală pentru a obţine un mandat de deputat amendând primarii liberali pe motiv că nu respectă normele de Mediu în colectarea şi depozitarea gunoaielor.
Problema gunoaielor din mediul rural este una la nivel de judeţ şi mai departe la instituţiile centrale de Mediu. Potrivit normelor europene, gropile de gunoi de la marginea satelor au trebuit închise şi dezafectate. În paralel s-a stabilit că gunoiul din gospodăriile populaţiei rurale şi urbane să fie colectat de către firme specializate contra unei taxe lunare aplicată fiecărui membru din familie. S-au încheiat contracte între primării şi aceste firme dar nu s-a rezolvat problema de fond, adică unde să fier dus gunoiul colectat pentru a fi supus procesului de selecţie şi distrugere. Puţinele centre de preluare şi selectare a gunoaielor apărute prin judeţ nu pot acoperi nici pe departe cantitatea de gunoaie care se colectează lunar.
Pentru că firmele de colectare nu aveau unde duce gunoiul, pe la sate gospodarii continuă să arunce gunoaiele pe unde cred că nu sunt văzuţi. Gunoaiele depozitate în locurile special amenajate nu sunt ridicate de firmele de transport pentru că nu au unde să le ducă. Între timp au expirat contractele încheiate între primării şi firmele pozafirmele colectoare iar în momentul de faţă nu există cadrul legal de respectare a normelor europene de Mediu.
De la Ministerul Mediului s-a plasat problema colectării gunoaielor primăriilor, fără a li se aloca fonduri pentru amenajarea centrelor de preluare şi selecţie. Mai mult, unele centre amenajate şi-au închis porţile pentru că n-au avut unde preda deşeurile selectate din gunoaie.
Situaţia este cunoscută la Prefectura Botoşani, la Garda de Mediu, la Garda Naţională de Mediu şi la Ministerul de Mediu dar nimeni nu oferă soluţii de rezolvare. În acest context şeful Gărzii de Mediu de la Botoşani, Răzvan Rotaru, a găsit prilej de a se răfui cu primarii liberali care n-au acceptat să aducă la alegerile parlamentare din 11 decembrie voturi pentru PSD.
Aşa au apărut reclamaţii între primari. Cei liberali amendaţi de Rotaru au început să arate cu degetul spre primarii PSD care se aflau în aceiaşi situaţie ca ei dar care nu erau amendaţi. Cel mai acuzat s-a dovedit a fi primarul de Săveni, fostul liberal devenit social-democrat Relu Târzioru.
În reclamaţia primită la redacţie s-a arătat că la Săveni groapa de gunoi a oraşului trebuia închisă şi dezafectată începând cu 1 iulie dar nu s-a închis nici în prezent.
Sâmbătă, ]0 septembrie, am ajuns la groapa de gunoi a oraşului Săveni. Întinsă pe câteva ha pozaha de teren, groapa adăposteşte pe uşor peste 50 mii tone de gunoi, evaluare făcută la prima vedere şi cu multă zgârcenie. În unele locuri stratul de gunoi are înălţimea de 4 metri. Intrarea era blocată cu o barieră de care atârna o placă cu înscrisul „Depozit închis”.
Un boschetar care căuta prin gunoaie mi-a explicat că la groapă s-a cărat gunoi până la începutul lunii septembrie, după care a început să fie dus la Chişcăreni, un sat alipit oraşului Săveni pe post de cartier, aflat la câţiva km distanţă pe malul râului Başeu.
În zonă un miros îngrozitor, un focar de infecţie extrem de periculos. L-am sunat pe primarul Relu Târzioru şi i-am rezumat ce a văzut la groapa de gunoi. Târzioru a recunoscut că a închis groapa de curând dar că nu ştie când va putea dezafecta locul pentru că nu are bani la buget alocaţi pentru aşa ceva şi nici nu ştie de unde ar putea primi.
La Centrul de selecţie a gunoiului de la Chişcăreni duce doar o parte din gunoi, cel cu deşeuri casnice ce pot fi recuperate. L-am întrebat ce face cu restul gunoiului, unde-l depozitează, dar n-am primit un răspuns concludent şi lămuritor.
Primarul Târzioru este, alături de ceilalţi primari din judeţ, prizonierul neputinţei administraţiei publice centrale desfăşurată de către pozacătre Ministerul de Mediu şi Garda Naţională de Mediu. Se cere rezolvarea problemelor legate de colectarea şi valorificarea gunoiului dar nu se oferă bani şi infrastructura necesară. Situaţia pare fără ieşire iar primarii pot fi sancţionaţi în continuare după cum îi este vrerea lui Răzvan Rotaru pentru că rezolvarea problemei gunoiului îi depăşeşte şi nu ţine de ei.
S-a creat o situaţie ciudată, Vreme de patru ani cât a fost la guvernare, premierul social-democrat Ponta, care o dezmierda pe cea pusă ministru la Mediu cu „Fa” nu i-a cerut să creeze infrastructura necesară rezolvării problemei gunoiului. În schimb, şefii puşi de PSD la Mediu uzează de situaţie şi o valorifică electoral.
Nici primarii amendaţi, nici primarul oraşului Săveni, n-au vreo vină pentru că cetăţenii aruncă gunoiul la întâmplare sau n-au create condiţii unde să transporte gunoiul colectat şi nici pentru că n-au bani să dezafecteze gropile de gunoi închise. Vina este a administraţiei centrale practicată de miniştrii Guvernului Ponta, dar câţi pot pricepe acest lucru şi au curajul să-l prezinte public?!
Ceri pedepsiţi rămân locuitorii satelor care plătesc lunar sume importante cu titlu de taxă pentru colectarea gunoiului fără ca această prestare de serviciu să fie efectivă. Nimeni nu le explică şi din ce cauză sunt privaţi de aceste sume de bani în mod abuziv.
Ioan Rotundu

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

Horoscopul zilei de 14.09.2016
Bancul zilei: Curiozitatea nevestei
Prognoza meteo pentru miercuri si joi
Carrefour introduce in magazinele din Franta primul produs al carui pret a fost stabilit de consumatori,
pentru a proteja micile afaceri de familie
Sebastian Ghita: PRU il asteapta pe Ponta sa vina in randurile sale,
ca presedinte al partidului si candidat la functia de premie
Oamenii ar putea vorbi un limbaj universal, spun cercetatorii
A făcut public numele șefilor masoni ai României
Victorie mare pentru Victor Ponta: RĂMÂNE în Barou
Sute de dorohoieni alături de pompieri, de ziua armei
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog