Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Editorial
Horoscop
Umor
Comentarii
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
8343
De la 07 Ianuarie 2003
122868410

Bani ai, educaţie nu!

  • 15 August 2014, 23:00

Ieri, cam pe la amiază, Liviu Pavel, locatar al blocului 66 sc.C de pe Calea Naţională m-a sunat la redacţie foarte alarmat că trotuarul din faţa blocului său este parcelat pentru parcarea în interesul Băncii UniCredit Ţiriac. M-am deplasat la faţa locului, am fotografiat munca celor puşi să marcheze printr-o bandă albă locurile de parcare, am dialogat cu cei care locuiesc la etajele superioare ale blocului şi care s-au trezit peste noapte că nu mai au loc de parcare.
Problema parcării maşinilor în această zonă a trotuarului este una mai veche şi despre care noi am mai scris. Ultimul reportaj intitulat „Primăria vinde trotuarele bucată cu bucată, iar noi vom ajunge să zburăm” l-am publicat în 24 mai anul trecut, tot ca urmare a unei reclamaţii a locatarilor din blocul respectiv.
La acea dată, Veronica Dutcă, proprietara cofetăriei cu acelaşi nume, a unei terase şi a spaţiului unde a funcţionat Altex a parcelat trotuarul cu păruştei metalici şi lanţuri, blocând circulaţia pietonilor. În urma publicării articolului nostru, păruşteii şi lanţurile au dispărut.
Iată că acum situaţia se repetă, dar de pe alte repere spaţiale. Că a vândut sau a închiriat spaţiul în care Altex a dat faliment, cert este că noul mutat în acel spaţiu este UniCredit Ţiriac. Banca încă nu şi-a deschis prăvălia, dar a marcat locurile de parcare chiar pe terenul unde înainte-şi parcau maşinile locatarii din blocul menţionat. Iar locatarii, ca să nu-şi lase maşinile în stradă, unde nici nu este loc, le parchează pe porţiunea circulată de pietoni. Aşa că în zona respectivă, pietonii sunt nevoiţi să slalomeze printre maşinile băncii şi ale locatarilor. Iar de eşti mamă cu copilul în cărucior, ca să treci de porţiunea respectivă, trebuie să-ţi iei copilul şi căruciorul în tăbârcă, ori să-ţi asumi riscul de a înconjura porţiunea, circulând pe stradă, printre maşinile cu şoferi nervoşi că le stai în cale.
Ieri fiind vineri, adică zi cu program redus, n-am reuşit să dau de capătul întregii afaceri, căci firele duc la Primăria Botoşani. Mai întâi l-am căutat pe referentul Brumă de la urbanism, despre care mi s-a spus că ştie situaţia cu de-amănuntul. Nu l-am găsit, dar o doamnă amabilă, aflând ce vreau, m-a îndrumat la domnul Cezar de la Patrimoniu. Nici pe el nu l-am găsit, aşa că, până luni, când voi relua documentarea, am să mă folosesc de informaţiile adunate şi neconfirmate oficial.
În 1992, când primarul Botoşanilor era Chiriacescu, răposatul Romică Dutcă, cel care a cumpărat clădirea nefinalizată şi cunoscută sub numele de „Naţional”, a concesionat de la primărie, pe 99 de ani, şi o suprafaţă de teren.
Am dorit să identific acea suprafaţă concesionată şi dacă concesiunea s-a făcut, milimetric, până la uşa de acces în scara blocului, că aşa s-a făcut marcajul pentru locurile de parcare. Pentru a obţine informaţia respectivă, am considerat că cel mai nimerit este s-o caut pe Veronica Dutcă, prezenta beneficiară a acelei concesionări. După ce-am căutat-o la telefonul societăţii Rida Com (584171) şi n-am găsit-o, am sunat-o pe mobil. Nu mi-a răspuns la cele două apeluri, dar peste o jumătate de oră m-a sunat ea. Aflând ce anume îi cer să clarifice, a închis telefonul. Motiv să constat că nu orice persoană care este percepută ca având bani, are şi educaţia necesară de a dialoga în spirit civic. Bani au şi ţiganii, însă cinstea nu i-a dat niciodată afară din cort. Cât despre educaţie…
Modul în care UniCredit Ţiriac a marcat ieri trotuarul din faţa clădirii închiriate sau cumpărate de la Veronica Dutcă este un mod sfidător la adresa spiritului civic, a bunei convieţuiri, iar firele duc în Primăria Botoşani. L-am întrebat anul trecut pe referentul Brumă dacă acest contract de concesiune, asupra căruia au operat între timp multe modificări urbanistice, nu poate fi reziliat. „Se poate modifica numai dacă apar cauze obiective” – a fost opinia sa de atunci.
De atunci şi până acum au apărut atâtea cauze obiective, încât madam Dutcă trebuia demult „desţelenită” de pe terenul aflat în proprietatea publică. Căci trotuarul nu este proprietatea privată a Primăriei Botoşani, ca soarta lui să fie la cheremul consilierilor municipali foşti şi viitori, este proprietate publică de stat şi trebuie să fie la dispoziţia cetăţenilor. Când ortice analfabet sau needucat devine proprietar pe terenul public, înseamnă că în administraţia publică locală ceva este „putred în Danemarca” iar corupţia stă cu „vicele” la masă. Sper că s-a înţeles aluzia iar luni vom reuşi să dezlegăm misterul acestei concesiuni extrem de controversate. Chiar dacă beneficiarul concesiunii avea într-o vreme baia din vilă plină cu săculeţi burduşiţi cu bancnote, iar acum s-a modernizat, apelând la serviciile bancare, nu înseamnă că i se cuvine orice.
(Ioan Rotundu)
JBD 23.02.2008

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

Termica - un autoturism cu mai multe volane
Ioan Rotundu
Eminescu, apărat de „elogiile” impostorilor
Ioan Rotundu
Bancul zilei: Viaţă de caloriferist
Horoscop
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog