Deşi la mijloc este vorba de o proprietate privată
Conţac vrea să-l bage pe preşedintele ţării în mocirla de la Comaliment
el speră ca preşedintele Băsescu să-l destituie pe prefect şi şeful jandarmilor
15 January 2007, 23:00
Preşedintele Consiliului Judeţean Constantin Conţac s-a oferit să ajute angajaţii Comaliment, unde este acţionar şi soţia sa, printr-un memoriu pe care l-a semnat împreună cu aceştia şi l-a trimis vineri preşedintelui ţării Traian Băsescu. În opinia sa, prefectul Cristian Roman ar fi trebuit să intervină în sprijinul oamenilor. Prefectul ar trebui să îşi dea demisia urgent pentru pasivitatea cu care a privit oamenii cu erau bătuţi, iar comandantul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi demis pentru abuz în serviciu, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean. Acesta consideră că deşi este un nou Consiliu de Administraţie acum, cel vechi nu a fost demis şi cea mai bună soluţie era o discuţie între părţi. Din punctul său de vedere Instituţia Prefectului ar fi trebuit să se implice pentru ca scandalul să nu ia proporţii. La mine în audienţă a venit un grup mare de oameni, au semnat un memoriu, la care mi-am adăugat părerea şi l-am înaintat preşedintelui ţării cerând destituirea prefectului, la fel destituirea şi anchetarea directorului de la Jandarmi, a precizat Constantin Conţac. Acesta susţine că abia joi după amiază s-a întâlnit cu angajaţii de la Comaliment, pentru că dimineaţă, deşi au dorit să intre în audienţă la Conţac, nu li s-a permis. Preşedintele Consiliului Judeţean a considerat că memoriul este cea mai bună soluţie de transmitere a solicitărilor şi doleanţelor la Bucureşti. Memoriul a mai fost trimis şi premierului Călin Popescu Tăriceanu, precum şi la miniştrii Justiţiei Monica Macovei şi al Administraţiei şi Internelor Vasile Blaga. Am cerut să se verifice notariatul prin care s-a făcut vânzarea şi abuzurile. Este inadmisibil. De zece ani nu se face dreptate, susţine Constantin Conţac. Preşedintele Consiliului Judeţean speră ca în urma memoriilor trimise la autorităţile din Bucureşti vor fi trimise comisii de control pentru a face cercetări. Memoriul cuprinde şase pagini, la care se adaugă două pagini de semnături ale angajaţilor, trimise în original preşedintelui ţării. Este interesant de urmărit ce consecinţe vor avea memoriile înaintate autorităţilor statului. Mai ales că la mijloc este vorba de o proprietate privată, instituţiile statului neavând competenţe în a se implica, totul aparţinând puterii judecătoreşti. (Bianca ALBU)
Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea,
multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.