Este vorba de un reportaj despre viaţa pe care o duc bolnavii psihic aflaţi dincolo de porţile metalice ale Spitalului de Psihiatrie Botoşani. Sincer să fiu, am rămas uimit de felul în care se tratează aceşti bolnavi şi modul în care ei îşi exprimă trăirile interioare.
Mă aşteptam ca dincolo de poartă să dau peste nişte bolnavi legaţi de pat, puşi în cămaşă de forţă, aflaţi în stare de prostraţie din cauza sedării etc. Nimic din toate acestea, cum ne imaginăm majoritatea dintre noi.
Dincolo de porţile spitalului, cu adevărat se află o altfel de lume, dar o lume care poate fi considerată mai normală şi mai educată decât cea din libertate. Surprins de cele văzute, l-am întrebat pe medicul Nicolae Vlad, dr. în psihiatrie, care este lumea normală: cea din spital sau ce-a de afară, din libertate. A fost sincer cu mine şi a declarat pe cameră că Adevăraţii nebuni, dacă-s nebuni autentici, nu sunt la noi, sunt pe stradă adică îăn libertate.
De la doctorul Vlad am aflat că actualul spital a fost amenajat în clădirile fostei puşcării înfiinţată de comunişti. În această puşcărie au fost deţinuţi personalităţi de seamă ale vieţii politice de după Al Doilea Război Mondial. Au suferit aici Alexandru Paleologu, academicieni, profesori universitari.
Tot aici a fost întemniţat şi fostul deputat ţărănist Eugen Hilote care, elev de liceu fiind, a criticat regimul comunist. Multă suferinţă umană s-a consumat în clădirile ce acum adăpostesc spitalul de psihiatrie. Au fost identificate ca decedate 116 persoane, cărora doctorul le-a ridicat un monument pe na cărui soclu a postat o strofă dintr-o frumoasă poezie a lui Corneliu Coposu.
Mi-a povestit doctorul că de atâta suferinţă şi blesteme, în curtea spitalului nu se prindea nici un pom sădit, nicio floare. Când a fost sfinţirea capelei amenajată în incinta spitalului şi a venit mitropolitul Daniel, doctorul i s-a plâns de acest necaz.
Iar mitropolitul a sfinţit curtea spitalului făcând o slujbă specială. De atunci curtea spitalului este o oază de verdeaţă. Doctorul şi-a încheiat relatarea cu Credeţi ce vreţi, dar eu cred că numai Dumnezeu a făcut această minune.
Prin anii 1986, probabil că Ceauşescu a simţit că România este în fierbere, aşa că a stabilit ca spitalul să se transforme într-o unitate militarizată. Doctorul urma să primească grad de colonelo iar aici trebuiau să fie internaţi toţi cei care au fi luat atitudine publică împotriva regimului comunist. Numai o minune a făcut ca spitalul să nu devină din nou o groaznică închisoare a morţii.
Am filmat diferite forme moderne e tratament precum artterapia, meloterapia etc. Bolnavi care n-au pictat în viaţa lor, au ajuns ca în spital să picteze tablouri care te emoţionează. Pacienţi care cântă mai natural decât piţipoancele de azi care îşi modulează vocea sintetic. Am dat peste instrumentişti cu un talent extraordinar, creatori de măşti, de lucrări în metaloplastie, cusături de goblenuri etc.
Am cerut cameramanului să filmeze totul, am luat interviuri, am dialogat cu doctorul, cu medicii psihologi, cu profesorii care predau lecţii de terapie prin artă.
Cine a văzut, joi, reportajul a rămas surprins de modul în care sunt trataţi bolnavii psihici, cum sunt ei recuperaţi şi redaţi familiei. Am o mulţumire sufletească nemaipomenită că am reuşit să realizez un astfel de reportaj.
Cine doreşte, îl poate viziona dând clik pe cele două imagini de mai jos.
Ioan Rotundu