Asupra acestui loc rânesc mulţi dintre noi, pentru a ne odihni şi bucura de frumuseţile naturii, aceste frumuseţi pe care numai Ştefan Luchian le-a putut picta, pui de om pornit din acest colţ de Prut să cucerească lumea cu penelul.
Spre nefericirea noastră, o mai veche şi fără de sfârşit nedreptate ne împiedică şi astăzi să fim beneficiarii acestor frumuseţi naturale, ce au fost şi sunt încă apanajul uni grup restrâns de privilegiaţi.
Legea cu faţă umană a lui Iliescu
În ultimele zile de guvernare a mandatului 1992 – 1996, Parlamentul ţării, controlat cu largheţe de către PDSR-ul plămădit de preşedintele Ion Iliescu după chipul şi asemănarea sa, a votat Legea 107/1996, cunoscută sub numele de Legea apelor. Legea este produsul gândirii şi concepţiei sale politice, adică a celui comunism cu faţă umană ce ni l-a promis în decembrie 1989. Urmând logica acestei gândiri sociale, legea a trecut în administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române”, pe lângă „apele de suprafaţă din domeniul public, aşa cum sunt definite în Legea Apelor nr. 107/1996, cu albiile lor minore, malurile şi cuvetele lacurilor, cu bogăţiile lor naturale şi potenţialul energetic valorificabil, apele subterane, faleza şi plaja mării” şi „barajele”.
În subordinea AN „Apele Române”, ca structură subordonată, se află Direcţia Apelor Prut. La nivelul judeţului Botoşani, ca subnunitate a Direcţiei, funcţionează Sistemul de Gospodărirea Apelor, care n-are subordonare în plan judeţean, ea răspunzând de activitatea proprie numai în faţa Direcţiei Apelor Prut. Coborând încă o treaptă pe scara ierarhiei, ajungem la Sucursala Exploatare Complexă Stânca Costeşti, formă organizatorică în capul căreia stă ing. Mircea Vucovici, cel atât de hulit de către poftitorii la colţul său de rai.
Ce-a fost…
Acest colţ de rai a existat şi până în decembrie 1989, numai că dreptul de acces pentru muritorii de rând stătea în
vrerea ing. Popescu. După cum era starea sa sufletească, puteai intra în acest perimetru şi beneficia de toate privilegiile oferite, absolut în deplină siguranţă, ochii mulţimii hămesite de belşugul vieţii „iepocii de aur” neputând pătrunde până aici. În acest loc intrau cu prioritate demnităţile Judeţenei PCR, activiştii de partid aflaţi mai spre vârful ierarhiei, şefii veniţi de la Bucureşti şi privilegiaţii vremurilor, care nu erau puţini la număr. Cheful se organiza pe vasul aflat tot timpul lângă mal. Mai târziu, nevoile crescânde ale potentaţilor vremii au impus construcţia unei vile, după modelul vilelor PCR, casă de odihnă şi popas peste noapte. Astfel de vile au fost multe prin judeţ. Nimeni nu ştie cum, dar le putem revedea spilcuite şi intrate în proprietatea unor persoane dubioase, care, culmea, se cred şi onorabile.
…şi ce este
Vila de la Stânca, situată în cadrul mirific al lacului de liniştire, conform Legii apelor, a fost predată spre administrare şi folosinţă Sucursalei de Exploatare Complexă Stânca Costeşti, adică şefului Mircea Vucovici.
Vizavi de obiecţiile cititorilor de a le fi interzis accesul în zonă, l-am întrebat pe primarul oraşului Ştefăneşti, ce posibilităţi sunt. „Terenul din acea zonă se află în administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române”. Noi nu avem, nici o putere acolo” – a fost declaraţia primarului Ştefănel Rusu. Nici Prefectura Botoşani şi nici Consiliul Judeţean n-are vreo putere asupra acelui loc. Dacă vor să desfăşoare acolo o activitate de protocol, trebuie să aibă acceptul lui Vucovici, altfel nu se poate. Zona, prin lege, este una restricţionată accesului public. Oricât ne-am dori să călcăm prin acel loc, nu vom putea. Poliţiştii de frontieră, cu s-au fără competenţe, te i-au împrimire imediat ce apari în perimetru, iar de nu ai aprobarea lui Vucovici să calci în zona de sub baraj, eşti somat să părăseşti locul, în regim de extremă urgenţă. De ce zona are regim de restricţie pentru accesul public, nimeni din autorităţile publice locale nu ne-a putut oferi vreo explicaţie, nici măcar legea. Săptămâna trecută un înalt funcţionar din cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române” a călcat zona apărată cu cerbicie de privirile poporului de către acelaşi Vucovici. A fost primit cu toate onorurile, iar protocolul a fost pe măsura demnitarului. Privilegiat a fost primarul Rusu, care a fost invitat la un anume dialog. Sunt stâncani care susţin că pădurea de sub baraj a fost a strămoşilor lor şi că ar vrea-o restituită. Sub acest aspect oficialităţile locului tac. Cine ar îndrăzni să se atingă de fieful privilegiilor celor de la „Apele Române”? Iată cum, şi în democraţie, putem legifera statutul de „stat în stat”, chiar dacă cheltuiala o suportă poporul. (Ioan Rotundu)