Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Editorial
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Caricaturi
Remember
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
14700
De la 07 Ianuarie 2003
122874767

Stolul de politicieni şi masa îmbelşugată

  • 26 July 2011, 23:00

Săptămâna ce tocmai o încheiem a fost una bogată în festivaluri şi distracţii publice că n-am reuşit să fim prezenţi la toate. Pe unele le-am semnalat doar, cum a fost festivalul de la Stăuceni, pe altele le-am onorat cu prezenţa, cum a fost ediţia a VII-a a Festivalului „George Enescu”, organizat de comuna cu acelaşi nume.
Organizat miercuri, 15 august, festivalul s-a desfăşurat pe tăpşanul satului Dumeni, localitatea centru de comună, în imediata vecinătate a sediului primăriei. Poate că ar fi fost firesc ca, pentru a primi binecuvântarea marelui compozitor, de dincolo de mormânt, festivalul să se fi desfăşurat la Liveni, în curtea casei memoriale, că loc este, slavă Domnului. Probabil au primat în decizie şi anumite elemente practice, cum ar fi fost lipsa la Liveni a condiţiilor de organizare a protocolului de primire a oaspeţilor şi a mesei festive.
La festival am ajuns cam în crucea amiezii, apreciind că potrivit tradiţiilor de pe la noi, dacă ora fixată pentru începerea festivităţilor a fost 10.00 dimineaţa, ora 12.00 va fi şi cea potrivită. Socoteala din redacţie nu s-a potrivit cu a celor de la Primăria George Enescu, care s-au ţinut de cuvânt şi au respectat ora fixată. Aşa că nu ne-a fost dat să ne întâlnim cu prefectul Cristian Roman, ce a fost secondat de către şeful său de cabinet Paul Secrieru.
Prezenţa lui Dorin Ciuştea a fost cea mai ciudată. El a pretins că reprezintă Consiliul Judeţean, dar era însoţit de Lucian Feodorov, adjunctul său la Partidul Noua Generaţie. PSD-ul şi-a făcut simţită prezenţa prin deputata Doina Dreţcanu, şeful de cabinet al acesteia Gheorghe Văzdoagă şi consilierul judeţean Mihai Jitaraşu. Cultura judeţului a sclipit prin prezenţa Danei Petrariu – directorul Direcţiei de Cultură şi Lucica Pârvan – directorul Muzeului judeţean Botoşani. Dacă festivitatea s-ar fi organizat la Liveni, atunci Lucica Pârvan ar fi devenit gazda evenimentului.
Dintre invitaţii primăriţei gazdă Angela Toma Grădinaru , au ţinut s-o onoreze cu prezenţa colegii Vasile Saviuc – Cordăreni, Romică Magopeţ – Ibăneşti şi Marinel Stredie – Cristineşti.
Prezenţa la festival n-a fost una extraordinară, aş putea spune chiar modestă. Vreo 200 de curioşi au luat loc pe băncile din faţa scenei improvizate, mai mult din dorinţa de a o asculta pe cântăreaţa de muzică populară Daniela Condurache. Au mai urcat pe scenă cei de la ansamblul dorohoian „Mugurelul”, condus de inimosul Marcel Dupu, ansamblul de dansuri „Stejărelul” al comunei George Enescu şi un grup de dansatori veniţi de la Hudeşti. Spectacolul a avut vioiciune cât pe scenă a cântat Daniela. După recitalul său, mulţi dintre cei prezenţi au acordat mai multă atenţie celor câtorva mese ale comercianţilor, cu bere şi sucuri. Doar un grataragiu cu mici a avut curajul să-şi facă prezenţa, prea puţin băgat în seamă. Nu ştiu ce se întâmplă cu noi, de când pretindem că prin instalaţie ne circulă sânge european, de la grătarele cu mici nu se mai răspândeşte acel miros îmbietor, irezistibil. Dacă n-ar fi fumul, nici nu s-ar observa prezenţa acestor grătare.
Ca şi gazdă, primăriţa Angela Toma, aflată la al treilea mandat şi cu certitudini de peste 100% pentru al patrulea, s-a descurcat de minune. Oaspeţii de seamă au fost poftiţi în sediul primăriei şi aşezaţi la o masă consistentă prin variaţiunea felurilor de mâncare oferite. Inspirată, primăriţa a cumpărat un viţel şi un porc, iar cu ajutorul gospodinelor de prin primărie şi a celor mai de vază din sat a pregătit preparate reci, o friptură la cuptor şi sarmale gustoase, cum numai pe la ţăranii gospodari şi vrednici poţi mânca. Daniela Condurache, cu spontaneitatea sa recunoscută, a apreciat mult bucatele, neezitând să le stropească cu o sticlă de bere mai de soi. Toţi invitaţii la spectacol, elevi sau tineri mai răsăriţi, absolut toţi, au fost invitaţi, rând pe rând, la masă.
Mai spre seară, când musafirii s-au mai răcorit, luând drumul spre casă, în primărie şi-a făcut prezenţa fanfara comunei, care a dat drumul la cântec şi voie bună. A dansat şi primăriţa Toma, că la ea treaba este tratată cu seriozitate iar distracţia cu veselie.
Peste ediţia a VII-a a Festivalului de muzică populară „George Enescu” s-a lăsat cortina, care a acoperit atât faptele bune cât şi mai puţin bune. Ca observaţii, de care ar fi bine să se ţină seama pe viitor, evenimentul să nu fie politizat. Publicaţia lansată cu prilejul festivalului trebuia să ofere fapte şi evenimente din viaţa compozitorului şi nu să fie pigmentă cu elucubraţii ale deputatei PSD Doina Dreţcanu, şterpelite de prin nu ştiu care cărţi, chiar dacă aceasta a sponsorizat cu ceva evenimentul. N-a făcut-o din banii săi, ci din sumele forfetare primite de la parlament. Iar dacă tot s-au cheltuit bani cu editarea publicaţiei, pe viitor să se acorde mai multă atenţiei tipografiei unde va fi tipărită, pentru că, deşi s-a folosit hârtie de calitate superioară, fotografiile şi textul şi-au pierdut calităţile şi clarităţile în abundenţa de cerneală.
Una peste alta, festivalul de la George Enescu a costat 200 milioane lei vechi. În opinia mea a meritat cheltuiala şi osteneala, că nici Botoşaniul şi nici România, nu mai au un compozitor cu numele de George Enescu. Iar dacă actualul ministru al Culturii, Adrian Iorgulescu, şi-a propus să-l extragă pe Enescu de pe plaiurile Botoşanilor, nemaiacordând instituţiilor judeţului bani pentru activităţile muzeale şi de comemorare a compozitorului, exprimându-mă neconvenţional, să-i dăm una peste bot continuând pe cont propriu omagierea personalităţii enesciene.
18.07.2007

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

Horoscop
Bancul zilei
Caricatura zilei
Gara din Săveni - video
Misiune îndeplinită
Ioan Rotundu
România, bine ai venit în lumea civilizată!
Ioan Rotundu
La micii lăudaţi… să nu te-araţi lacom
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog