Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Editorial
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Remember
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
8954
De la 07 Ianuarie 2003
122869021

Pentru că nu există nici o posibilitate de resuscitare economică

Banca i-a aprins societăţii lui Andraşcu lumânarea falimentului

  • 26 July 2013, 23:00

Prodcoop SA Botoşani, cândva unitate reprezentativă pentru producţia de legume şi fructe botoşăneană, a ajuns în situaţia jenantă a falimentului. Subordonată Federalcoop Botoşani, unde preşedinte este cunoscutul demolator al cooperaţiei de consum, Constantin Amironesei, societatea Prodcoop a fost privatizată prin contractul din 11.05.2004.
Cumpărătorul, nimeni altul decât o societate patronată de Dan Andraşcu, fost preşedinte al Camerei de Comerţ şi Agricultură Botoşani. Despre această privatizare noi am scris pe larg. Inclusiv despre negocierile purtate într-un restaurant din Bucureşti, unde s-a pus la cale şi preţul, stabilit la suma de 7,5 miliarde lei faţă de un activ estimat la cel puţin 30 miliarde lei şi produse pe stoc de alte câteva miliarde. S-a făcut şi afirmaţia că la această privatizare s-ar fi plătit de către Dan Andraşcu un comision de 30 mii euro, comision încasat de către preşedintele Centrocoop.
Dar se spune că Andraşcu ar mai fi plătit un comision şi lui Amironesei, comision evaluat de cei care cunosc substratul tranzacţiei la peste un miliard de lei. Interesant este şi faptul că toate aceste afirmaţii n-au fost dezminţite de Andraşcu. Timpul a trecut, iar zvonurile indicau că Andraşcu se află la ananghie financiară. Pe lângă preţul de 7,5 miliarde lei, costul achiziţiei Prodcoop, el mai avea nevoie de bani şi pentru reluarea ciclului de producţie.
Aşa a ajuns să angajeze un credit la Banca Transilvania – Sucursala Botoşani, în sumă de mai multe miliarde de lei, garantând cu bunurile proaspătului Prodcoop achiziţionat, pentru care nici nu achitase preţul de cumpărare. Numai că, în lipsa unui manageriat calificat, fabrica n-a reuşit să reia ciclul de producţie la un nivel performant, iar creditul s-a consumat pe activităţi neproductive. O perioadă societatea a trăit şi din vânzarea producţiei pe stoc.
Când şi creditul şi banii de pe produsele din stoc au fost cheltuiţi, au apărut problemele cu rambursarea creditului. Spun muncitorii că la asfaltarea drumului spre falimentul glorios al Prodcoop ar fi contribuit şi anumite cheltuieli ale lui Andraşcu cu o anumită persoană feminină, un fel de ţiitoare.
De unde şi scandalul dintre Andraşcu şi nevastă-sa, numită peste noapte director economic al Prodcoop. Lipsită de experienţă într-o astfel de activitate productivă, nevasta lui Andraşcu s-a limitat să-i reproşeze soţului infidelitatea, lăsând activitatea societăţii pe mâna unor nepricepuţi. Cu ceva timp în urmă, un colectiv de muncitori de la Prodcoop, cărora le-am câştigat încrederea prin dezvăluirile legate de privatizarea dubioasă, au venit şi au reclamat că Andraşcu îi minte că afacerea o va cumpăra un investitor străin, dar că de fapt societatea este dusă pe drumul falimentului iar ei vor rămâne fără loc de muncă.
Un reporter s-a deplasat la Prodcoop şi a stat de vorbă cu Andraşcu. Acesta a recunoscut că are probleme financiare, dar că situaţia nu-i fără ieşire, mai ales că a început producţia. Total fals. Deja el atunci se afla sub ameninţarea băncii că-l va executa silit. Pentru că situaţia financiară s-a agravat iar banca a simţit că-i fug de sub picioare posibilităţile de recuperare a creditului, a trecut la executarea silită. Prin Publicaţia de vânzare nr. 5.113/S/I/2005, Banca Transilvania – Sucursala Botoşani, în vederea recuperării creditului în sumă de 5.738.110.000 lei şi a sumei de 787.880.000 lei dobânzile aferente, a scos la vânzare prin licitaţie publică, în ziua de joi, 24 noiembrie 2005, întreg patrimoniul societăţii Prodcoop.
Numai că problema este mult mai complicată, sau se va complica de acum înainte. Prin publicaţia băncii, la vânzare apare şi terenul de sub clădiri sau aferent. Ori, potrivit art.1 al Legii nr. 19/1968, terenurile cooperaţiei de consum sunt indisponibile şi expropriabile. Cooperaţia de consum a primit aceste terenuri din domeniul privat al statului, spre folosinţă gratuită dar fără putinţa de înstrăinare.
Prin contractul prin care Andraşcu a cumpărat de la Federalcoop societatea Prodcoop, nu i s-a vândut şi terenul. Atunci, cum de apare acest teren în drept garanţie la bancă? Cum a ajuns el în proprietatea lui Dan Andraşcu, când legea interzice cu desăvârşire ieşirea acestuia din proprietatea statului? Cine i-a vândut lui Aandraşcu acest teren, dacă Federalcoop Botoşani nu putea s-o facă? Terenul, aşa cum spune legea, se află în administrarea Primăriei Botoşani.
Numai că, ieşind din folosinţa cooperaţiei de consum prin privatizarea Prodcoop, noul proprietar, adică Dan Andraşcu trebuia să negocieze cu Primăria redevenţa de concesiune. Sperăm ca în curând să elucidăm această manevră dolosivă, ce-a permis băncii să vândă la licitaţie un teren al statului. Dacă în România încă se poate orice, pe la noi se poate şi imposibilul. (Ion Mămir)
JD 31 octombrie 2005

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

Horoscop
Bancul zilei: Dilema Sfântului Petru
Gastronomie: Varză murată în stil moldovenesc
Intoxicarea „Poporului”
Lăcomia preotului Haras
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog