Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
619
De la 07 Ianuarie 2003
122886268

Lozneanu s-a întâlnit cu prinţul politic la plajă

Cenuşăreasa Spitalului şi papucul conservator

  • 26 May 2006, 23:00

Într-un interviu cu tentă mondenă, Marcela Lozneanu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, şi-a pus sufletul în palma botoşănenilor. Declaraţiile ei au gravitat în jurul principiului potrivit căruia este „vai de cel care nu-şi cunoaşte trecutul, nu-şi analizează prezentul şi nu speră în viitor”. În familia Marcelei Lozneanu nu există nici cocoş, nici găină care să dicteze politica familială. Deşi recunoaşte că, la un moment dat, convingerile sale politice le-au dominat pe cele ale soţului, Ioan Lozneanu, director administrativ al Spitalului judeţean Mavromati. În privinţa oficialilor locali şi nu numai, Lozneanu este convinsă că ar fi mai bine dacă orgoliile fiecăruia ar fi mai puţin vizibile, dacă nimeni nu s-ar crede mai mare decât este şi dacă toţi ar vâsli în aceeaşi barcă, în acelaşi sens, ca într-o adevărată echipă.
Reporter: Cum aţi ajuns în politică, stimată doamnă?
M.L.: Eu am visat totdeauna să ajung profesor şi am ajuns. Din nişte motive pe care nu aş vrea să le spun, a fost un moment în viaţa mea când a trebuit să hotărăsc să plec din învăţământ. Am regretat totdeauna, dar am plecat la Spitalul Judeţean, ca laborant chimist. Asta era înainte de `89. Oamenii de laborator trebuie să aibă nişte calităţi deosebite. Trebuie să fii foarte meticulos, să ai capacitate de corelare a rezultatelor pe care le obţii. Se spune despre oamenii din laborator că sunt un fel de cenuşărese ale medicinii. Prin 1995, era aşa o stare generală, când toată lumea îşi dorea o schimbare, care s-a produs în 1996. Începusem de mult să mă uit la partide. Primul partid care mi-a atras atenţia a fost PRM. Pentru că, trebuie să recunosc, în familie, dar şi în şcoală mi s-a dezvoltat aşa o mândrie de a fi român, de a-ţi iubi ţara. Sunt cuvinte care acum par puţin perimate. Reţineri faţă de PRM au fost vizavi de modul de exprimare şi de manifestare. Asta nu era în concordanţă cu felul meu de a fi. Sunt o fire conciliantă, încerc să fiu diplomată, dar nu renunţ la nici o idee pe care mi-o propun. De Partidul Umanist Român am citit prima dată pe plajă. Parcă era o mănuşă pentru sufletul meu şi m-am dus în Bucureşti să caut partidul. Nu l-am găsit. Am venit la Botoşani, dar m-am întâlnit cu partidul la Suceava. Aveam atunci câţiva prieteni, dar majoritatea m-au părăsit între timp. Probabil pentru că au văzut că în politică este greu. Nu este totdeauna aşa cum îţi faci iluzia. Au renunţat. Ideea că pot face ceva în politică m-a determinat să fiu consecventă şi am mers înainte. Am avut şi probleme. Conducerea partidului nu mi-a acordat încredere de la început. Acum, dacă ar întreba profesorul Voiculescu despre mine, ar face la fel ca atunci când şi-a cerut scuze în faţa a cinci mii de oameni pentru că nu a avut încredere în mine. Am avut, la un moment dat, un coleg care spunea că nu pot să-mi iau angajamente mai puţin realiste şi a cerut să-mi dau demisia. După alegeri, când nu a putut intra nici măcar în CJ, şi-a dat el demisia.
Reporter: În familia dumneavoastră ce fel de politică se face?
M.L.: Încă de prin 1992, un partid, al lui Cunescu, PSDR dacă ţin minte bine, l-a curtat pe soţul meu. Noi suntem două firi complet diferite. Pe cât sunt eu de volubilă şi de comunicativă, pe atât de opus este soţul meu. Este economist, îi place să lucreze mai exact, cu cifre, fără să comunice prea mult. Dar a refuzat toate ofertele politice, chiar dacă a avut o adeziune depusă la acest partid. După ce a văzut perseverenţa mea în politică, a spus că nu i se pare corect să fim în partide diferite şi mi-a lăsat mie drumul liber în politică. Nu pot să spun că nu discutăm probleme legate de politică. Dacă nu aş fi avut sprijinul lui ca soţ, nu cred că aş fi reuşit. El simpatizează cred, în sufletul lui, un anumit partid. Dar spune că în faţa mea trebuie să mă simpatizeze pe mine. Că doar nu o să voteze împotriva familiei.
Reporter: Dacă tot am adus vorba, în familia dumneavoastră cine cântă, cocoşul sau găina?
M.L.: Tot norocul din lume legat de familie, pot spune că l-am avut eu. Spun asta pentru că am două fete care nu au avut parte de acelaşi noroc. Nu ştiu dacă în familia noastră se poate vorbi de un cocoş şi o găină. Nici gâtul care conduce capul nu există. Prietenia noastră există încă din copilărie. Ne-am sprijinit şi ne-am ajutat totdeauna. Între noi a fost un respect reciproc, care a făcut ca în familia noastră să nu existe un cocoş. Nu pot să spun că soţul meu uită să fie cocoş câteodată, dar avem capacitatea de a menţine armonia în familie.
Reporter: Care a fost marea iubire a vieţii dumneavoastră?
M.L.: (După o expiraţie adâncă). Eu glumesc câteodată şi spun că sunt încă la vârsta când aş putea să-mi pară rău pentru ce nu am făcut. Iubirea vieţii mele a fost soţul meu. Cred că dacă aş avea puterea să mă întorc, aş face aceeaşi alegere. Sper să nu meargă zicala aceea franceză care spune că întotdeauna femeia alege bărbatul care o va alege.
Reporter: Care a fost cel mai fericit moment din viaţa dumneavoastră?
M.L.: Nu a fost un singur moment, au fost mai multe. Prima întâlnire cu soţul, apoi căsătoria, când am terminat fiecare din noi facultatea. Apogeul a fost când s-au născut cei trei copii ai noştri. Fericită am fost şi când s-a născut primul meu nepot şi sper să nu fie ultimul. Am fost fericită când unii oameni mi-au mulţumit pentru ceva care am făcut. În administraţie, îmi lipseşte acel simplu mulţumesc din partea unor oameni. Mai sunt fericită şi pentru că soţul meu este în stare şi acum să-mi aducă un buchet de flori. Nu aşa des ca în tinereţe, dar…
Reporter: Dacă ar fi să schimbăm scaunele şi dumneavoastră, ca reporter, să faceţi o caracterizare a omului Marcela Lozneanu, cum aţi vedea-o, ca un om PUR sau Cnservator?
M.L.: PUR-ul şi conservatorismul sunt două lucruri care, cred eu, au multe puncte comune. Dacă mă caracterizează umanismul, dacă mă caracterizează conservatorismul, care înseamnă o promovare a valorilor, înseamnă că eu m-aş caracteriza ca fiind umanistă şi conservatoare.
Reporter: Sunteţi o soţie şi o mamă foarte ocupată. Mai aveţi timp să gătiţi acasă?
M.L.: Eu recunosc că … tot ce am făcut am încercat să fie cât mai cu responsabilitate. Nu pot să spun că sunt o gospodină desăvârşită, dar nu am să declar niciodată că îmi place să fac bucătărie. Dar am făcut acest lucru şi încă mai fac. Că trebuie să mai fac, mai puţin poate ca altădată. Aici este şi meritul soţului meu. Poate i-ar fi plăcut să aibă o soţie mult mai gospodină, mai delicată. Sau poate nu, nu ştiu. Ştiu că-i plăceau plăcinţelele şi eu îi fac mai puţine acum.
Reporter: Dumneavoastră aveţi carnet de conducere, ce maşină conduceţi?
M.L.: Eu conduc din 1978. În decursul acestei căsnicii, noi am avut vreo cinci maşini, începând cu Dacia clasică şi până la Dacia Supernova. Acum avem un Ford Focus pe care-l conduc atunci când mai am timp. Stau peste drum de CJ şi nu am nevoie să vin la serviciu cu maşina.
Reporter: Credeţi în egalitatea femeii cu bărbatul?
M.L.: Niciodată egalitatea asta nu va veni din ambele părţi. Totdeauna bărbaţii vor avea pretenţia că ei trebuie să conducă. Nu sunt o feministă, dar cred că putem vorbi de o egalitate, dar fiecare cu identitatea lui.
Reporter: Doamna Lozneanu, vă consideraţi un om realizat?
M.L.: Depinde ce-ţi propui în viaţă. Nu pot să recunosc în faţa dumneavoastră…
Reporter: Totdeauna este loc de mai mult…
M.L.: Sigur că da. Dacă eu am visele mele, ca orice om, eu ştiu ce pot să-mi doresc să ajung, important este ca acolo unde ajungi să te străduieşti să faci cât mai bine treaba.
Reporter: Anul trecut, de Paşti, aţi fost muşcată de câine şi aţi stat în spital. Anul acesta, tot de Paşti, aţi avut o problemă de sănătate care v-a dus tot la spital. Totuşi, cum este cu norocul de care tot vorbiţi?
M.L.: Nu pot să mă plâng, dar nu pot să spun că sunt o fire norocoasă. Chiar ieri constatam şi spuneam că orice lucru pe care pe care mi-l propun, îl realizez cu oarecare mici piedici. Asta poate fi privită sub mai multe aspecte. Mi se dau nişte semnale că ar trebui să merg şi eu mai mult la biserică, merg dar atât cât îmi permite timpul. Poate fi privit şi sub alt aspect. Orice lucru pe care-l dobândeşti un pic mai greu, îl apreciezi mai mult.
Reporter: Vă mulţumesc şi Doamne ajută, fie că aveţi nevoie, fie că nu.
A consemnat Marian MOROŞAN

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

Negrescu vrea să-şi vadă breasla pusă la zid
Cu ochii larg deschişi …în curtea vecinului
Polonia văzută prin ochii prefectului Roman
Comentariu la comentarii (LXXXV)
(Ioan Rotundu)
Horoscop
Răni grave provocate din neatenţie
Fraţi prinşi în flagrant
Lovit cu parul în cap pe un drum naţional
Te invit la nunta…altuia
Alo, inspectoratu`? Îmi miroase în casă!
Exmatriculat pentru conducere fără permis
Primăria din Băluşeni, între prostie şi ignoranţă
Visul de iubire al primarului Chihaia
Cancerul şi Cartea Recordurilor
Nunţi cu muzică în surdină şi oraş fără tramvaie
Locuri de muncă cerute la ITM
Surprize, surprize sparte în capul autorităţilor locale
HeartRock vrea să cucerească ţara
Să moară capra vecinului!
Expert mort reclamat la Parchet
Director reclamat că nu semnează bine
Vocaţia de sindicalist şi ghimpele din coasta guvernanţilor
Lanţ viu al credincioşilor catolici pentru Catedrala Sfântul Iosif
Starea proastă a drumurilor constituie un impediment major în dezvoltarea turismului
Cruţat de o condamnare la închisoare pentru că este prea scund
Creditul ipotecar şi cardul de credit
Turismul va aduce circa 1,8 miliarde dolari la Produsul Intern Brut
'Seară bihoreană' la Palatul Elisabeta
Italia este în continuare principalul partener comercial al României
Zonele tropicale s-au mărit începând din 1979
Paşapoarte fără vârstă
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog