Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Anunţuri
Editorial
Horoscop
Umor
Gastronomie
Pamflet
Remember
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
20257
De la 07 Ianuarie 2003
122880324

Dezvăluirile lui Cuciureanu

Jefuit chiar în incinta PNA

  • 29 July 2010, 23:00

Totul a început în dimineaţa zilei de 22 aprilie a.c., la aeroportul Otopeni, când botoşăneanul Constantin Cuciureanu a voit să plece în SUA. Poate că botoşănenii îşi mai aduc aminte de imaginile difuzate atunci de televiziunile naţionale, când Cuciureanu a fost reţinut şi condus la sediul PNA din Bucureşti. Apoi a urmat emisiunea de la postul naţional OTV, când, ca şi invitat al lui Dan Deaconescu, Cuciureanu a explicat cam ce abuzuri a fost supus de către procurorii PNA.
Un singur lucru Constantin Cuciureanu nu l-a dezvăluit, şi anume, faptul că a fost jefuit de o anumită sumă în dolari. Dar să reluăm filmul reţinerii lui Cuciureanu, aşa cum ne-a fost el relatat chiar de către cel supus abuzurilor. În primul rând, Cuciureanu n-a fost reţinut şi nici n-a avut mandat de arestare pe un anumit termen. Pur şi simplu, în baza unui mandat de aducere semnat de procurorul PNA Carmen Aurora Cojocariu, poliţiştii de judiciar ai PNA l-au umflat din aeroport.
Nu înainte ca bagajele sale să fie trecute prin filtru, ocazie cu care a fost filmat şi plicul cu suma în dolari, plic ce purta antetul Senatului României. Imediat ce a fost reţinut, la aeroport şi-au făcut prezenţa doi controversaţi procurori ai PNA, consideraţi oamenii de încredere ai fostului şef Ioan Amăriei, respectiv Alexandru Chiciu şi Carmen Aurora Cojocariu. Curioasă, precum o ţaţă de rând, fără a aştepta efectuarea percheziţiei legale şi încheierea procesului verbal, procurorul Carmen Cojocariu l-a întrebat pe Cuciureanu ce sumă de bani are asupra sa.
I s-a răspuns că deţine, într-un plic cu antetul Senatului României, suma de 14 mii dolari. Procurorul s-a arătat dezamăgit, suma anunţată nepotrivindu-se cu anumite interese ale sale. Dus la sediul PNA, Cuciureanu a fost supus unor agresiuni fizice de către poliţiştii de pază, purtat dintr-un birou în altul, pus să aştepte pe hol, invitat în birou şi dat din nou afară. Împins violent de către unul din poliţişti, Cuciureanu a căzut şi şi-a rupt un picior.
Procurorul Cujocariu n-a acceptat să fie dus la spital, pentru a i se acorda asistenţă medicală. Avocatul lui Cuciureanu fiind plecat în SUA, el nu a fost asistat juridic în tot acest timp. Pentru că durerile deveniseră insuportabile, Cuciureanu a inhalat nişte pastile puternice, denumite TAVOR. Deşi aflat sub şocul durerii şi al medicamentelor, procurorul Carmen Cojocariu l-a audiat, punându-l pe Cuciureanu să scrie şi să semneze tot ce i s-a dictat.
Pentru că piciorul i se umflase iar durerile deveniseră din nou insuportabile, după 12 ore de anchetă, Cuciureanu a fost scos din sediul PNA pe uşa din dos, ca nu cumva să fie văzut de către reprezentanţii presei. În tot acest timp, bagajele sale, inclusiv borseta cu plicul şi cele 14 mii e dolari au fost depozitate în biroul procurorului Carmen Cojocariu. Aruncat afară din sediul PNA pe uşa din spate, precum un gunoi, Cuciureanu a ajuns la casa particulară a Irinei Loghin, cumătra sa, de unde a fost transportat la Spitalul de Urgenţă pentru tratament medical. Când şi-a revenit din tot acest calvar, Cuciureanu a constatat că din toate bagajele sale lipsea plicul cu cele 14 mii de dolari.
Din procesul verbal de percheziţie întocmit în sediul PNA în ziua de 22 aprilie nu rezultă existenţa acestui plic. De la aeroportul Otopeni bagajele n-au trecut prin altă locaţie decât biroul procurorului Cojocariu. Dovada existenţei banilor este filmul filtrului de la aeroport, pe unde au fost trecute bagajele lui Cuciureanu. Cum a fost posibil ca din biroul unui procuror PNA să dispară plicul şi banii? Conform procesului verbal de percheziţie semnat de procurorul Carmen Cojocariu şi ofiţerii de poliţie Bogdan Pandelea, Dorel Moţoi şi Alin Cojocaru rezultă că asupra lui Cuciureanu s-a găsit un Mastercard emis de BCR pe numele lui Gheorghe Uglean, fost preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aflat în SUA, car pe care Cuciureanu urma să i-l înmâneze odată ajuns în SUA.
Între timp, procurorul Carmen Cojocariu, aflat pe lista neagră a noului şef PNA, Daniel Morar, a fost transferată la Consiliul Suprem al Magistraturii. Actualul şef al PNA, Daniel Morar, a promis că va deschide în acest sens o anchetă. Din toată această tevatură constatăm că lipseşte motivaţia acţiunii declanşată asupra lui Constantin Cuciureanu. Această motivaţie există, motiv pentru care şi noi vom reveni cu detalii. (Ioan Rotundu)
JD 7 noiembrie 2005

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

Horoscop
Program Tv SOMAX, vineri, 30 iulie 2010
Bancul zilei: Dezamăgirea măicuţei
Un prânz la Schitul Balş
Slujba de Boboteaz㠖 prilej de manifestare a grotescului în credinţă
Ioan Rotundu
Niculina, femeia fierbinte!
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog