Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Sport
Social
Ştiri agenţii
Ofertă de afaceri
Umor
Religie
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
21987
De la 07 Ianuarie 2003
122882054

La Vorona se petrece o tragedie culturală

  • 29 June 2009, 23:00

Duminică, la Vârfu Câmpului s-a încheiat cea de-a noua ediţie a Festivalului „Aşa-i jocul neamului”. Şeful Centrului Judeţean de Creaţie, Ion Ilie precizează că începând de anul trecut festivalul este dedicat doar formaţiilor coregrafice.
„Nu a fost întâmplător pentru că acest lucru e un preambul la ceea ce se va întâmpla în august, când în cadrul Festivalului de dansuri Andriescu vor veni formaţii din ţară şi cele mai bune de judeţ. Sunt formaţii care după 5-6 luni deja au reuşit să urce pe podium. Mă refer în primul rând la Ansamblul Cordăreanca, ce a impresionat prin acurateţea şi autenticitatea dansului, fiind foarte bine pregătiţi de referentul nostru, Mihai Fediuc”, a declarat Ion Ilie, specificând că cei de la Vârfu Câmpului s-au prezentat bine, obţinând premiul I la dansuri de fete, Ansamblul Cordăreanca – premiul I la dansuri mixte, iar Ansamblul Tudoreanca, unde piloni au rămas tot bătrânii - premiul I la dansuri bărbăteşti.
Trofeul festivalului a fost acordat Ansamblului Balada pentru că ei nu au participat niciodată în calitate de concurenţi şi trebuia evidenţiat că numai printr-o muncă asiduă se poate face dans de calitate. Şeful Centrului de Creaţie este dezamăgit de modul în care s-au prezentat celelalte formaţii. „Vorona pentru mine este o deziluzie, e în regres. Normal, se vede că oamenii cu răspundere nu prea mai au timp, dar cel puţin măcar să ceară ajutorul referentului nostru de specialitate pentru că este păcat ca o comună ca Vorona, care este un mesager al culturii şi tradiţiilor botoşănene, să piardă în acest sector. Ceea ce m-a impresionat mai mult a fost faptul că la patru formaţii de copii, Stejărelul din Botoşani a Liceului Iorga, Mugurelul de la Şcoala 8 din Dorohoi şi încă două grupuri de la Mileanca şi Hudeşti s-a văzut că există preocupare şi copii talentaţi. Apoi grupul de la Avrămeni, care s-a remarcat prin pasiunea doamnei Cobâlă care ar merita un sprijin mai mare de la autorităţile locale”, a mai adăugat şeful Centrului de Creaţie.
Acesta a apreciat şi primarul comunei Vârfu Câmpului care manifestă o aplecare deosebită pentru activităţile culturale. „Ceea ce vreau să cred e că la Vârfu Câmpului se face treabă, prin reunirea acestor 13 formaţii, a unei formaţii invitate din Moldoviţa. Nu trebuie uitat că este un festival de amatori. De la anul sper că va deveni un festival interjudeţean”, a concluzionat Ion Ilie. (Eliza Sofian)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

Ori liceeni s-au perfecţionat, ori nu se mai copiază la Bac
DSP-ul a anulat toate sporurile salariale
Lupta proceselor continuă în Sănătate
Contribuţiile la pensiile private rămân blocate la acelaşi nivel de până acuma
Lupta autorizaţiilor sanitare în şcoli nu dă semne de izbândă
Vă mulţumesc, doamnă învăţătoare!
Ioan Rotundu
Capcana din şosea
Mica publicitate
„Romanca” a implinit patru ani
Dr. Prof. Mircea Sabau s-a ridicat la ceruri
Sfinţii Petru şi Pavel, „căpeteniile apostolilor”, sărbătoriţi în Biserică
Românca Andreea Ştefănescu, selectată în naţionala de gimnastică ritmică a Italiei
Se confirmă: Voronin e nebun!
Broscoiul fermecat
Românii de peste Prut au nevoie de fraţii lor şi de biserica mamă
Braconierii dau iama la Prut
Protopopul Lucian Leonte face apel la cei care au de unde da
În Tabăra „Codrii de Aramă” vin doar elevi din familii sărace
Botoşănenii pot ajunge pe litoral repede şi civilizat
650 pachete de ţigări confiscate în week-end
Spălătorii de maşini au probleme
600.000 lei pentru Casa Sofian
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog