În şedinţa de ieri a Guvernului s-a decis schimbarea a cinci prefecţi, printre care şi cel de Botoşani. Aşadar, de astăzi prefectul Dan Nechifor se întoarce la postul său din Finanţe iar în locul său va fi instalat dorohoianul Dan Şlincu, actual director la Protecţia Copilului Botoşani.
Cum a ajuns Şlincu ca din director la Protecţia Copilului pus de liberali să fie pus prefect de social-democraţi nu este un fapt senzaţional ci o mişcare politică de natură oportunistă.
Economistul Dan Şlincu, născut în Dorohoi în 1972 a lucrat în mediul privat pe la mai multe firme, inclusiv ca agent de vânzări. Cu timpul şi-a înfiinţat propria firmă, având şi o casă de schimb valutar.
Ca opţiune politică a ales PNL-ul, activând în cadrul Organizaţiei PNL Dorohoi a cărei preşedinte a fost, până anul trecut, omul de afaceri Constantin Bursuc, actual consilier judeţean PNL.. Când în urma alegerilor din vara anului 2012 USL (PSD + PNL) a câştigat alegerile locale iar şeful PNL Florin Ţurcanu a preluat şefia Consiliului Judeţean Botoşani, a venit timpul recompenselor de partid pentru cei care au muncit în campania electorală.
De la Dorohoi, aflat în conducerea PNL la nivel de judeţ, Bursuc a solicitat pentru Şlincu funcţia de director la Protecţia Copilului Botoşani. Mai întâi Şlincu a fost angajat pe un post de şefuleţ, ca tranziţie pentru participarea la examenul de director pe care l-a câştigat politic, că profesional nu avea cum să-l câştige cu cunoştinţele sale din domeniul construcţiei.
A venit vremea când dragostea dintre liberali şi social-democraţi a început să se transforme în gelozie ca în final să se ajungă la divorţ. Rămaşi la putere, social-democraţii au început curăţenia instituţiilor publice de şefii liberali.
Numai că între timp Dan Şlincu, băiat silitor, a învăţat repede ce înseamnă oportunismul politic în netezirea succeselor profesionale. Tinerel şi simpatic, el a intrat repede în graţiile nevestei de şofer ajunsă senator de PSD. Mă refer la Doina Federovici, că altă senatoare nevastă de şofer nu avem.
Încet, dar sigur, Federovici l-a transformat pe Şlincu într-un bun supus, capabil să-i satisfacă toate poftele. Şi i l-ea satisfăcut! De exemplu, Şlincu a făcut lobby intens ca Federovici să primească la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţa Socială 2o16 premiul Politicianul anului.
Mult s-a mai mândrit nevasta şoferului cu acest premiu pe care l-a fluturat prin mai multe conferinţe de presă, fără a sufla vreo vorbă şi prin ce joc de culise l-a obţinut şi cui i-l datorează.
Iată că acum poftele pe care Federovici le-a poftit şi Şlincu i le-a îndeplinit sunt recompensate cu funcţia de prefect. La numire au contribuit şi cei din Primăria Dorohoi, primarul Dorin Alexandrescu dar mai ales viceprimarul Lucian Stelian Topalagă. Funcţia oferită lui Şlincu este şi o dovadă a celor din conducerea PSD Botoşani că nu i-a neglijat pe cei din Dorohoi care au rămas fără parlamentari în această legislatură.
Revenind la economistul Dan Şlincu, de astăzi, prin voinţa divină a senatoarei Doina Federovici prefect de Botoşani, se spune că n-ar avea prea multe cunoştinţe despre configuraţia geografică a judeţului, nu cunoaşte problemele reale de natură social-economică cu care se confruntă unităţile administrative, nu cunoaşte obiceiurile locului şi tradiţiile. Dar dacă le-ar cunoaşte la ce i-ar folosi? Doina Federovici va fi cu el tot atât de drăguţă ca şi până acum şi-i va da afectuos peste mână când va constata că este pe cale să semneze vreo facilitate unui primar liberal.
Un tânăr politician mi-a atras atenţia că Dan Şlincu face poarte din categoria celor care învaţă repede. Da, dar când ai profesor pe Afrodita cea social-democrată cu ochi de scorpie, adică pe Federovici, inteligenţa te poate duce foarte repede în Infernul lui Hades. Dar dacă are cu adevărat mintea sprintenă şi a înţeles acest mesaj, să-l ajute Mnemosina atunci când va constata că este în primejdie.
Deocamdată nu putem vorbi de competenţă ci numai de oportunism politic