Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Editorial
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Caricaturi
Remember
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
250
De la 07 Ianuarie 2003
122885899

Alungat din haita liberală

  • 7 August 2011, 23:00

Zilele trecute am fost prin localitatea Suliţa, cu treburi jurnalistice bineînţeles. Nu mică mi-a fost mirarea să constat că în fostul sediu al PNL, altădată mândria partidului la nivel de judeţ, funcţionează un magazin.
Când sediul PNL din Suliţa a fost inaugurat, evenimentul a fost onorat de însuşi Ionescu Quintus – preşedintele partidului însoţit de ministrul Justiţiei Valeriu Stoica şi ministrul Tineretului Crin Antonescu.
Dinu Secrieru, la acea vreme senator şi preşedintele PNL Botoşani, nu-şi mai încăpea în piele de bucurie că poate arăta ţării un asemenea sediu. Bineînţeles că totul s-a realizat pe cheltuiala suliţanului Cornel Popescu, la acea vreme vicepreşedinte PNL dar şi patronul Abatorului Traianus, sursa financiară de unde se alimenta cu bani pentru partid.
Cu timpul, ambiţiile politice ale lui Popescu de a ajunge parlamentar şi liderul suprem al PNL Botoşani nu s-au materializat. În schimb, tot investind banii societăţii în partid, a falimentat abatorul şi s-a înregistrat cu o datorie către Fisc de peste 30 miliarde lei, bani pe care statul nu i-a încasat niciodată. După falimentarea abatorului, Popescu a înfiinţat altă societate, tot cu obiect de activitate de prelucrare a cărnii, botezată Euroas. A falimentat-o şi pe aceasta, iar statul văduvit pentru a doua oară de câteva zeci de miliarde de lei vechi, drept impozite şi taxe neîncasate.
Chiar dacă la alegerile din 2004 Popescu n-a ieşit parlamentar, graţie sprijinului liberal de care se bucura la acea vreme, a fost uns preşedintele Consiliului de Administraţie şi director general la Agenţia Naţională pentru Pescuit. Nici aici n-a făcut mare brânză, un control guvernamental găsindu-i grave deficienţe de natură financiară, control despre care nu se cunoaşte modul de finalizare.
S-a afirmat în Caţavencu că botoşăneanul Cornel Popescu este cel mai slab manager din echipa Guvernului Tăriceanu, numele său fiind de multe ori rostit în intenţia schimbării. Nu s-a produs evenimentul, ceea ce este inexplicabil, pentru că în PNL Botoşani Cornel Popescu este izolat complet, adică nu mai are sprijin politic.
La ultimele alegeri în PNL Botoşani, Popescu a candidat la preşedinţia partidului împotriva lui Liviu Câmpanu. A pierdut, dar s-a ales cu privirea piezişă a lui Câmpanu, care a luat măsuri ca în partid Popescu să nu mai aibă nici o putere. La Bucureşti, Popescu se bucura de amiciţia unui alt suliţean, Gheorghe Ciubotaru, vicepreşedinte la Oficiul Naţional de Protecţia Consumatorului, funcţie cu rang de subsecretar de stat.
Având permanent tendinţa de a se implica în viaţa de familie a altora, de a da învăţăminte de viaţă cunoscuţilor, învăţăminte lipsite de valoare, ceva s-a întâmplat între Popescu şi Ciubotaru, pentru că ultimul nu-l mai recunoaşte de prieten.
În Suliţa, prin comportamentul său, Popescu şi i-a ridicat în cap pe toţi, de la primar la ultimul alegător. Cred că singurul lucru bun care l-a făcut, a fost de a cumpăra sediul partidului pe numele societăţii sale Chinel. Supărat pe toată lumea, şi toată lumea pe el, Popescu a transformat mândreţea de sediu PNL într-un magazin de duzină. Iar pentru că s-a certat şi cu prospera familie Ţurcanu, fiul acesteia Florin, liberal cu mare putere în partid şi mai nou în Prefectură dar cu brutărie la Dracşani, nu-i dă pâine la vânzare. Aşa că Popescu aduce pâine de la o brutărie din comuna Blândeşti, mai slabă calitativ .
Izolat în partid, renegat de prieteni şi cunoştinţe, urgisit în localitatea natală, Cornel Popescu a fost exclus din haita liberală care înfulecă lacom din bucatele aflate pe masa puterii. Coşul istoriei stă cu capacul ridicat, iar Popescu într-un echilibru fragil pe buza lui. Se aşteaptă degetul care să-l clintească, după care capacul se va închide şi se va aşterne uitarea.
14.09.2007

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

Horoscop
Bancul zilei
Caricatura zilei
Trofinov. - inginer sef OGA refuza dialogul cu presa - video
Satana se leapădă de satana
Ioan Rotundu
A avut loc conferinţa judeţeană a… PCR
Ioan Rotundu
Fii afurisită gâscă!
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog