Dau ei în ai noştri, să dăm şi noi în ai lor!

D ceva timp, în Italia ura împotriva românilor a reizbucnit cu o recrudescenţă greu de înţeles. Poate greu de înţeles la prima vedere, că dacă intrăm în profunzime fenomenului vom constata că italienii sunt o naţiune a cărei istorie este marcată de violenţă şi ură rasială, mai ales de când a devenit republică unitară cu sprijinul revoluţionarului marinar Giuseppe Garibaldi (1870).
Italienii au mari probleme cu comportamentul ţiganilor, veniţi de prin toate ţările estice, dar cele mai acute le au cu ţiganii români. De la ei, ura italienilor se revarsă asupra întregului popor român, presa scrisă şi audio-vizuală din peninsulă hrănindu-şi foamea zilnică de ştiri pe seama semenilor noştri aflaţi la muncă cinstită în ţara lor. De la vorbe de ocară au trecut şi la acte de violenţă, iar cei din Uniunea Europeană privesc cu indiferenţă la toate aceste manifestări xenofobe. Dacă noi ne-am manifesta asupra maghiarilor, cum se manifestă italienii asupra românilor, cei din UE ar lua foc, iar asupra noastră s-ar abate un potop de sancţiuni.
Doar europarlamentara liberală Renato Weber, botoşăneanca noastră, a luat atitudine la Bruxelles şi, totodată, apărarea românilor, încercând să-i sensibilizeze pe ceilalţi eurparlamentari de pericolul care ne paşte pe toţi, pentru că xenofobia italienilor este molipsitoare, aşa cum a fost şi naţionalismul de tip fascist din perioada lui Musolini. Dar cu o floare nu se face primăvara, iar numai vocea liberalei Weber nu-i suficient să se facă auzită în Parlamentul european.
Ministrul nostru de externe, Cristian Diaconescu, cel în care românii şi-au pus mare nădejde, scânceşte ca o muiere în faţa autorităţilor italiene, fără a trece la măsuri mai energice. În diplomaţie există principiul reciprocităţii. Un fel de dacă dai tu în mine, trebuie să dau şi eu în tine, cel puţin la fel dacă nu cu ceva mai mare intensitate.
Ministrul Diaconescu trebuia să-l convoace la sediul Ministerului Afacerilor Externe pe ambasadorul Italiei şi să-i pună ferm în vedere ca autorităţile italiene să nu arunce anatema asupra unui întreg popor pentru infracţiunile comise de nişte ţigani, care de multe ori nici nu sunt de etnie română. Apoi, ambasadorul nostru la Roma trebuia să ceară audienţă la ministrul de Externe al Italiei şi să protesteze de ceea ce li se întâmplă românilor din Italia dar şi ţării întregi. Nimic din toate acestea. Vajnicul nostru preşedinte, care s-a dat viteaz la Budapesta, spunându-i preşedintelui Ungariei, într-un mod total nediplomatic, că niciodată Ţinutul Secuiesc nu va avea autonomie, care a făcut schimb de bancuri cu premierul Berlusconi şi s-au bătut pe umeri, n-are nici o reacţie. Problema lui prioritară este as aibă un buget consistent la Preşedinţie, care să-i permită susţinerea campaniei de înnoire a mandatului.
În ce-l priveşte pe premierul Boc, de vreme ce Băsescu nu i-a dat tonul la trompetă, nu scoate nici un fel de sunet, pentru că nu ştie în ce registru trebuie abordată partitura italiană.
Şi acum să revin la violenţa şi comportamentul italienilor. Ţiganii noştri şi a altor naţii au năvălit peste italieni pentru că au un comportament apropiat lor. Să ne amintim de filmele italiene din tinereţe, despre familii gălăgioase, certăreţe şi violente. Măslinii la faţă ei, bruneţi ţiganii noştri, gălăgioase ambele naţii, iată ce-i atrage pe ţigani în peninsulă. Căci trebuie precizat: ţiganii s-au instalat în zona de sud a Italiei şi mai puţin în cea de nord, unde populaţia are o altă mentalitate, oamenii sunt mai reci şi mai intoleranţi cu ţiganii, este o mentalitate formată în perioada cât s-au aflat sun stăpânirea austriacă.
Cei din sud, pe lângă faptul că au manifestări apropiate de ale ţiganilor, sunt şi violenţi asemenea lor. Altfel spus, este o violenţă reciprocă, degenerată în sentimente de xenofobie din partea italienilor.
Ce-i de făcut?, ar fi întrebat Lenin, dacă ar fi trăit. Singurul lucru este să ne luăm soarta în propriile mâini şi să dăm şi noi în italieni, cu mass media noastră, aşa cum dau şi ei în noi. Să-i luăm şi noi la purecat pe mafioţii lor care îşi bat joc de forţa de muncă din ţara noastră, care practică evaziunea fiscală la scară mare, care sunt organizaţi în sistem mafiot şi fac ordine în casa noastră. Nu italienii sunt investitorii care au salvat sau vor salva economia românească.
Autorităţile româneşti să iasă din starea de prostraţie în care se află şi să dea cu controalele peste toţi afaceriştii italieni. Să-i vedem atunci cum vor ţipa la ai lor, din ţară, s-o lase mai moale că le fac lor zile amare în România. Să mai lăsăm deoparte buna cuviinţă şi să-i târnosim şi noi pe macaronari şi pizzari, aşa cum fac şi ei cu ai noştri.
În ce priveşte problema ţiganilor, care a devenit o problemă pentru toate ţările europene, trebuie regândită integrarea lor socială cu vorba bună şi aplicate măsuri mult mai severe, în primul rând cu privire la libera circulaţie. Trebuie să renunţăm la formele pacifiste care, în cazul ţiganilor s-au dovedit ineficiente, şi să concepem programe bazate pe anumite forme de constrângere.
Nu trebuie să ne gândim la un alt Bug, că suntem un popor civilizat, nici să introducem o nouă formă de robie, dar putem să-i forţăm să înveţe şi să muncească, iar boşii cu lanţurile groase la gât şi ghiuluri sfidătoare, care fac legea prin cartierele marilor oraşe, să fie aruncaţi după gratii, cu program zilnic de opt ore pentru sfărâmat piatră. Părerea mea!