Naşul Băsescu şi-a găsit, a rându-i, naşul

Dacă în urmă cu două zile aveam îndoieli că în duelul Băsescu – Tăriceanu, cel care va puncta va fi premierul, dacă în urmă cu o zi cochetam în favoarea aceluiaşi premieri, azi încep să am certitudinea că victoria va reveni lui Tăriceanu. M-a uns la inimă hotărârea cu care a acţionat în cazul ministrului demisionar de la Externe, Răzvan Ungureanu. Mă refer la acţiunea pe care premierul a introdus-o la Curtea Constituţională, avându-l ca reclamant pe preşedintele Băsescu, care a încălcat Constituţia prin nedeclararea ca vacant a postului deţinut de Ungureanu, în termenul de 15 zile, cum prevede legea. Acţiunea premierului a produs două efecte, aş putea spune două consecinţe legislative, total defavorabile preşedintelui. Curtea va trebui să constate că preşedintele şi-a încălcat prerogativele constituţionale, prin neexeritarea acestora, şi, din acel moment parlamentarii vor avea dovada indubitabilă şi irevocabilă a suspendării preşedintelui Băsescu, pe lângă celelalte motive deja cunoscute. Al doilea efect, cu consecinţe mai îndepărtate, preşedintele riscă să fie tras la răspundere pentru că a pus în pericol siguranţa naţională, tergiversând numirea la Externe a ministrului desemnat de către premier.
Gestul premierului de a se judeca cu preşedintele României i-a dat acestuia din urmă fiori. Tăriceanu a adoptat în lupta cu năbădăiosul preşedinte chiar tactica acestuia. Fricos, prin purtătorul de cuvânt Adriana Săftoiu, preşedintele a anunţat că el semnase vacantarea postului cu o zi în urmă ca premierul să-l cheme în judecată la Curtea Constituţională. Săftoiu n-a fost deloc convingătoare prin mesajul său, iar noi nu suntem aşa copilăroşi la minte, cum poate ne crede preşedintele, să dăm crezare afirmaţiilor sale.
Aşadar, constatăm că dacă până acum cel care ataca era preşedintele Băsescu, iar premierul nevoit să se apere şi să se justifice în faţa acuzaţiilor care i se aduceau, iată că, dintr-o dată, cel pus în situaţia de a se apăra este chiar atacantul. Să reiterăm observaţia că preşedintele Băsescu nu este deloc fermecător şi de admirat în situaţia când este pus să se apere. Apare jenant, stingher, comite gafe, generează milă publică. Îi dispare aroganţa, stăpânirea de sine, spontaneitatea şi seninătatea cu care s-a obişnuit să ne mintă atât de convingător. Să ne mai amintim de poziţiile sale spăşite luate în momentele când a fost prins cu minciuna şi a fost nevoit să prezinte scuze publice.
Trăim clipele când mitul Băsescu începe să se destrame. Este ca în jocul acela din copilărie, când cântam c㠄Podul de piatră s-a dărâmat/ A venit apa şi l-a luat”. Tăria morală şi stăpânirea de sine cu care preşedintele Băsescu ne obişnuise să apară în public au început să se dărâme ca podul din cântec, să se transforme în grimase de om hăituit, ceea ce nu-l avantajează de loc. Preşedintele face parte din acea categorie de oameni cu manifestări comportamentale şi de ordin oratoric limitate, lipsite de fantezie, pentru că n-are acel bagaj de cultură generală consolidat şi capabil să-i dea variaţie. El şi-a epuizat formele şi modalităţile de manifestare în public, iar acum se repetă. Oamenii de la ţară, vârstnicii în special, îi numesc pe aceştia „săraci cu duhul”. Iar când te repeţi, cunoaştem toţi ce se întâmplă: devii plictisitor. Încă de la începutul acestui an preşedintele Băsescu a început să plictisească, să devină sâcâitor precum soacra cu nora.
Cert este că naşul Băsescu, ce are fini membrii unei întregi naţiuni, şi-a găsit naşul. Iar acesta este premierul Tăriceanu. Pentru că balanţa a început să se încline în favoarea premierului, să nutrim speranţa că tot acest spectacol politic grotesc se va sfârşi cât mai repede, iar normalitatea va deveni pentru România caracteristica dominantă a vieţii de toate zilele. Părerea mea!