Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
13903
De la 07 Ianuarie 2003
123234971
pnl

Evenimente rutiere puţine de Paşti

  • 26 April 2006, 23:00
Sărbătorile Pascale de anul acesta au avut un bilanţ destul de neplăcut, sute de persoane ajungând la spital cu răni în urma agresiunilor sau cu stare generală proastă în urma exceselor alimentare, dar pe de altă parte poliţiştii au avut parte de zile mai liniştite, lipsind din peisajul sărbătorilor accidentele grave. Cu toate că anul trecut au avut loc accidente grave, trei persoane pierzându-şi viaţa, pentru că anul acesta un număr sporit de efective din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere au fost prezente în puncte cheie din judeţ, liniştea celor care au participat la slujba de Înviere a fost asigurată, şi nu s-a petrecut nici un accident grav. În zilele de 23, 23 şi 25 în medie în jur de 25 de agenţi de circulaţie au fost prezenţi în intersecţiile din oraşe sau pe rutele cele mai importante, dar şi toate cele cinci dispozitive radar au vegheat respectarea limitei legale de viteză. Dumitru Zmău, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere a declarat că au fost înregistrate totuşi câteva accidente minore. „Au fost patru accidente minore în care au fost implicaţi copii. Acum este vacanţă şi mai ies cu o bicicletă se mai joacă în stradă şi s-au petrecut aceste evenimente. Faţă de anul trecut când am avut trei morţi în accidente petrecute de Paşti, anul acesta stăm neaşteptat de bine. Lumea a respectat legea, iar agenţii au fost prezenţi pentru a veghea situaţia, deşi le-a fost şi lor greu. A fost şi o sfinţire de biserică în localitatea Zosin, iar agenţii noştri şi-au îndeplinit foarte bine sarcina menţinând ordinea”, a precizat Dumitru Zmău. Acesta a mai adăugat că pentru asigurarea unui trafic normal, în cel mai scurt timp două zone din oraş, cea de pe şoseaua Iaşului şi cea de pe Calea Naţională, în zona unei benzinării amplasate tot la ieşirea din oraş vor fi supravegheate, cu ajutorul reprezentanţilor benzinăriilor respective, prin intermediu a două camere de luat vederi. (Dănuţ ROTARIU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Jocul cu focul le-a costat pe două familii 20.000 RON
Lupta împotriva drogului
Oameni aproape de copiii nimănui
Lacul cu nuferi este din nou plin de PET-uri
Întâlnire cu directorii Căminelor Culturale
Adolescenţa – carte deschisă a vieţii
Apele de suprafaţă sunt afectate de staţiile de epurare nemodernizate
Contractele cu laboratoare medicale sunt încheiate mai uşor
România nu vrea o stea pe care să o poarte singură în regiunea Mării Negre
PSD cere să se revină la sistemul anterior de acordare a laptelui praf
Peste 15.000 de persoane, evacuate din calea inundaţiilor
Taxele de şcolarizare vor fi aceleaşi pentru cetăţenii UE şi pentru români
Protecţie pentru minorii români neînsoţiţi de pe teritoriul Spaniei
Proiecte de modificare a unor legi electorale respinse în Senat
41.000 români vor merge la muncă în Marea Britanie
Un român din SUA a primit 5 luni de închisoare pentru ameninţări
Vicepremierul britanic a avut o legătură de doi ani cu o secretară
Michelle Rodriguez a ales... închisoarea
În armata chineză nu se sforăie!
Celebra prezicătoare bulgară Vanga, în atenţia serviciilor speciale ruse
Horoscop
Comentariu la comentarii (LXVII)
Ceartă pe mălai duhovnicesc
Conţac se află iar la cheremul consilierilor Alianţei
Nou protest al tinerilor de la Centrul de noapte
„Moştenitorii” bat la uşa Botoşanilor
Romii – încotro?
Cadrele medicale sunt alături de mişcarea sindicală
Prima zi de emoţii pentru transferări şi pretransferări
CJ trebuie să asigure salarizarea personalului neclerical
Concursul pentru procurori a intrat în linie dreaptă
Repararea capitală a primăriei va dura peste un an
Moduri de încetare a existenţei societăţilor
Directorii au dat rapoartele la control
Programul SAMTID se vrea dat în folosinţă parţială
CJ va vota organigrama CJRAE
Formele legale de muncă sunt un vis ce nu poate deveni realitate
O nouă serie de dizolvări a ajuns pe rolul instanţei
Cetăţenii au fost mai civilizaţi
Identitatea sinucigaşului a fost descoperită
Şoferii vor fi somaţi să-şi facă asigurare prin poştă
Accidentat din cauza căii ferate
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog