Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Economic
Învăţământ
Sănătate
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Reportaje
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
25915
De la 07 Ianuarie 2003
123246983
pnl

Examenul de rezidenţiat va fi mult mai costisitor

  • 5 October 2012, 23:00
Participarea la concursul de rezidenţiat din acest an îi va pune pe tinerii medici la o cheltuială mai mare de înscriere. Taxa de înscriere aproape că s-a dublat faţă de cea de anul trecut. Nu se mai achită la înscriere doar 300 de lei, ci cu 200 de lei mai mult, adică 500 de lei.
Pe lângă modificarea substanţială a taxei de participare a celor care vor să devină specialişti într-o anumită ramură a medicinii, rezidenţiatul din acest an se organizează şi pentru spitale clinice, nu doar pentru cele mai mici. Autorităţile sanitare botoşănene îşi pun speranţe în atragerea medicilor tineri pentru specialităţile deficitare.
„Noi avem deficit de medici în mai multe specialităţi. Deficit se înregistrează la pediatri, chirurgie pediatrică, infectionişti, epidemiologi. Şi la psihiatri încadrarea este de 50 la sută în judeţ”, declara medicul dumitriţa Mihailovici, din cadrul DSP Botoşani.
Concursul se organizează pe 25 noiembrie, atât în cazul rezidenţiatului pe post, cât şi a rezidenţiatului pe loc. Ministerul Sănătăţii a dat asigurări că numărul posturilor scose la concurs nu se va mai stabili aleator, numai pe criterii istorice, ci în funcţie de dinamica de personal din ultima perioadă. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei: Leac pentru birocrate
Bulgaria s-a plâns CE că România întârzie punerea în exploatare a podului de la Vidin-Calafat
PIB a crescut in al doilea trimestru cu 0,5%
Plângerea OPSPI împotriva lui Dan Diaconescu, de competenţa DNA
Profesorii botoşăneni felicitaţi de prefectul judeţului
Botoşani: Prefectul Constantinescu răspunde acuzaţiilor lui Roman
PSD-iştii botoşăneni fac sondaje
Michi Şpagă vrea capital electoral în nordul judeţului
Hoţul, adică Moscova, strigă: “nu mai scormoniţi trecutul” !
Ungaria anunţă noi masuri de austeritate şi recunoaşte că va intra în recesiune in acest an
Ce păţeşte un cetăţean care a denunţat o taxă pe care Arhiepiscopia Ortodoxă Română - Sibiu o încasează
de la fiecare candidat la examenul de permis auto
Diplomat belgian, acuzat de spionaj în favoarea Rusiei
AJOFM dă asigurări patronilor că vor primi subvenţiile cuvenite
dacă angajează absolvenţii acestui an
În sănătate, contractul colectiv de muncă nu s-a semnat încă
Botoşani: CAS vrea să-i spioneze pe medici folosindu-se de pacienţi
Nervii primarului Portariuc au cedat în faţa libertăţilor presei
Protest al presei din Botoşani
faţă de regulamentul abuziv al primarului Ovidiu Portariuc
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog