Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au anunţat că vor face o analiză, comparând mediile obţinute de elevi în anii de studiu la gimnaziu cu mediile pe care le-au înregistrat la evaluarea de sfârşit de gimnaziu.
Până acum, reprezentanţii IŞJ spun că sunt situaţii în care s-au înregistrat astfel de diferenţe, elevi care au terminat cele opt clase cu medii de peste 9 au luat la evaluare note de 5 şi 6, dar şi invers, când au terminat cu medii mici şi la evaluare au luat note de peste 9.
Vor fi lucrări recorectate acolo unde se înregistrează astfel de diferenţe, vor fi şi inspecţii în unităţile şcolare acolo unde se bănuieşte că au fost supraevaluaţi elevii la notarea în cei patru ani de şcoală şi măsurile vor fi decise după aceste inspecţii, a declarat Daniel Botezatu, inspector şcolar general adjunct. (Doina Marcu)