Conform reglementărilor în vigoare, orice prestator de servicii publice (agent economic de stat sau privat) este obligat ca pentru orice serviciu prestat să emită o factură fiscală cu menţionarea expresă în primul rând a datei emiterii şi termenul de scadenţă. Utilităţile publice vizate în cazul de faţă sunt cele de furnizare a apei, gaze, publicitate, TV – cablu – Somax şi telefoane, adică firme cu care avem contracte directe pentru furnizarea serviciilor publice de strictă utilitate şi care, din păcate, deţin monopolul cam peste tot în România.
Deşi nu de puţine ori calitatea serviciilor prestate lasă mult de dorit, dar pentru că deţin monopolul serviciilor prestate, aceste firme sunt în stare să majoreze tarifele chiar şi de la o lună la alta după bunul lor plac, ca în ţara nimănui şi aceasta cu largul concurs al autorităţilor care au tot interesul în calitatea lor de membri ai consiliilor de administraţie la aceste companii sau cum se mai numesc ele. Dintre unităţile furnizoare de servicii publice amintite mai sus, în relaţiile cu firme – căpuşe mai cunoscute în prezent sunt Apa Grup şi Somax care au contracte cu astfel de firme pentru distribuirea facturilor fiscale la domiciliul abonaţilor. Astfel, după 7 luni de „colaborare” cu firmă – căpuşă, am primit doar 3 facturi fiscale de la Apa Grup şi de la Somax şi acelea numai în urma reclamaţiilor făcute la unităţile în cauză cu ocazia achitării taxelor pentru serviciile pe care am beneficiat. Până în iunie 2005, facturea de la Somax se primea cu ocazia plăţii la sediul său, iar de la Apa Grup se aducea la domiciliul abonatului de către un salariat care încasa şi taxa reprezentând contravaloarea facturii. Restructurarea de la Apa Grup a constat probabil în concedierea celor câţiva salariaţi care transmiteau facturile şi încasau banii de la domiciliul abonaţilor şi încheierea unui contract probabil cu o firmă – căpuşă care nu-şi onorează obligaţiile, totul în dauna consumatorului. Cât despre Somax se mai poate adăuga şi faptul că, deşi emisiunile locale sunt mai mult decât criticabile, patronii acestei firme ştiu doar să majoreze taxa TV care se apropie de 10 dolari pe lună. După introducerea TVA în 2005, a venit acum cu o nouă majorare care, pe lângă unele motivaţii nejustificative, include şi taxa pentru „dreptul de autor” impusă de noul ministru al Culturii şi Cultelor – un „celebru compozitor anonim” care se pricepe bine în afaceri şi în a-şi umfla buzunarele. Distrigaz-ul, care invocă mereu, „marea răspundere pe care o au”, geme de birocraţie şi proastă organizare. Deşi factura fiscală se emite de regulă în ultima zi a lunii de consum, ajunge la abonaţi la sfârşitul lunii următoare. Nu cunosc dacă au şi ei un contract cu vreo firmă – căpuşă. În ce priveşte momentul când trebuie să achiţi factura, indiferent de anotimp şi de starea vremii, înseamnă un adevărat calvar mai ales pentru cei în vârstă şi bolnavi. Au fost zile când cozile au cuprins câte 80-100 de persoane. Cât despre criza gravă în problema distribuţiei gazului, problemă cu care ne confruntăm de fiecare dată în sezonul rece, nu se poate spune decât că cei de la Distrigaz sunt total depăşiţi şi neputincioşi în rezolvarea acestei probleme, rolul lor principal fiind, acum în special cu privatizarea, acela de a colecta cât mai mulţi bani de la consumatori. Pe lângă Distrigaz, nici cei de la Electrica nu se lasă mai prejos. Am ajuns să achităm tarife pentru serviciile furnizate de aceste unităţi mai mari decât în UE, deşi calitatea serviciilor prestate, repet, devin tot mai proaste. Spre exemplu, la Anul Nou, s-au înregistrat în timp de aproape o oră vreo trei întreruperi în furnizarea de curent electric. Am sunat la dispeceratul lor şi le-am spus că există riscul de a se produce avarii la aparatele casnice, răspunsul lor a fost că „nu am decât să-mi fac o poliţă de asigurare pentru aparatele respective”. Mai nou, Electrica a introdus şi o acciză în tariful pentru energia electrică, astfel că electricitatea a devenit un produs de lux dintr-un bun de strictă necesitate, deşi este simbolică, precedentul a fost creat. Referitor la Romtelecom este de reproşat faptul că în facturile detaliate nu sunt specificate, aşa cum se procedează în UE, apelurile telefonice intrajudeţene (locale), în sensul de a se asigura o totală transparenţă în înregistrarea numărului de apeluri telefonice şi evitarea oricărei suspiciuni asupra corectitudinii operaţiilor efectuate. Menţionez să în spaţiul disponibil de pe cele două coloane ale facturii detaliate se pot înregistra peste 200 de apeluri telefonice, dacă se ia în calcul doar prima pagină. Ar fi de dorit ca unităţile vizate, dar şi forurile abilitate ale administraţiei locale şi centrale să ia aminte că ne apropiem de integrarea în UE şi aceasta să se facă nu numai prin alinierea la tarifele din UE ci şi la calitatea serviciilor oferite beneficiarilor. (Virgil SANDU)
