Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Sănătate
Administraţie
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Mondene
Comentarii
Religie
Publicitate
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
5194
De la 07 Ianuarie 2003
123279355
pnl

Vor ieşi din primărie, doar pe năsălie

  • 20 April 2008, 23:00
Sâmbătă am trecut în revistă un alt traseu din judeţ, pentru a lua pulsul politic de la faţa locului. Cineva îmi spusese că primarul de Roma, Constantin Humelnicu, ar fi părăsit PNL-ul în favoarea PSD-ului. Aşa că un prim popas l-am făcut la Primăria Roma. Instituţia era pustie, iar cei de care am întrebat mi-au spus că nu l-au văzut pe primar. În schimb, toţi cu care am dialogat au fost de părere că actualul primar îşi va înnoi mandatul fără probleme. „A mişcat lucrurile din loc, şi le-a mişcat bine” a fost părerea majorităţii persoanelor cu care am intrat în discuţii. La telefon am aflat chiar din gura primarului Humelnicu că n-a părăsit PNL-ul şi că speră să obţină şi cel de-al treilea mandat tot ca primar liberal.
Peste deal, la Nicşeni, primar este social-democratul Ioan Gaidur. N-are concurent pe măsură, aşa că va obţine şi el un al treilea mandat, că oamenii s-au obişnuit cu el.
Constantin Gavril este primarul comunei Corlăteni din 1992. A trecut binişor de 70 de ani, dar localnicii îi vor înnoi mandatul. Gavril a fost primar şi înainte de 1989, iar acum se numără printre primarii cu cele mai multe mandate postdecembriste. „Va ieşi din primărie, doar pe năsălie” – susţin unii dintre localnici.
Vecinul său de la sud, Ştefan Cojocaru, primarul proaspetei comune înfiinţate, Dimăcheni, social-democrat şi el, stă bine înfipt în preferinţele electoratului. Cât timp Dimăchenii au făcut parte din comuna Corlăteni, Cojocaru a fost viceprimar, formând echipă cu Gavril. Acum merge pe propriile picioare, şi merge bine.
Profesorul Ovidiu Corleciuc este primarul comunei Vorniceni. Oamenii spun că-l vor realege, deşi are şi mulţi potrivnici. Punctul cheie în alegerile de la Vorniceni îl constituie un grup de oieri, care de cele mai multe ori obţin ce vor prin puterea bâtei. Cine îi are de partea sa, câştigă alegerile. Profesorul Corleciuc a dat dovadă de diplomaţie şi i-a ţinut de partea sa, ceea ce-i va da garanţia că va mai sta patru ani primar social-democrat.
Vasile Saviuc este primarul comunei Cordăreni din 1996. Şi el a fost primar înainte de 1989, dar la Vorniceni. De la bun început a îmbrăţişat doctrina social-democrată, pe care o consideră umană şi apropiată de sufletul ţăranilor. Este inginer dar şi profesor, iar recent a obţinut masteratul în administraţia publică locală la Academia de Ştiinţe Economice Bucureşti. Asociaţia Comunelor din România i-a acordat titlul de „Primar de 3 stele”, iar noi la-m găsit acasă, săpând în grădină, alături de membrii familiei (foto). Principalul său contracandidat este liberalul Dumitraş, actualul viceprimar, mecanic agricol de profesie. Saviuc speră că sătenii îi vor încredinţa cel de-al patrulea mandat.
Alături, la comuna George Enescu, primăriţa Angela Grădinaru Toma, şi ea social-democrată, stă în scaun de trei mandate şi aşteaptă ca din urnele de vot să-i iasă cel de-al patrulea. Nici ea n-are un concurent care s-o bată în alegeri. Un alt primar social-democrat care aşteaptă să fie scos din primărie pe năsălie este cel de Mileanca. Singurul contacandidat al său, mai de doamne ajută, este fostul secretar al primăriei, Ioan Ursache. Dar primarul Ion Maftei ştie că acesta candidează în speranţa că va fi ales viceprimar. Sunt combinaţii politice care se practică prin mai toate comunele.
Iată că, din opt comune trecute în revistă, şapte sunt primari social-democraţi aflaţi în scaun şi cu mari şanse de a câştiga şi apropiatele alegeri. Singurul, liberalul Constantin Humelnicu de la Roma, iese din peisajul social-democraţiei care revine în forţă prin judeţ, preşedintele PSD Constantin Conţac având grijă să recruteze candidaţi la funcţia de primar persoane agreate de electorat. (Ioan Rotundu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Cu laptopul, la păscut vaca
Ioan Rotundu
Comentariul comentariilor (CII)
(Ioan Rotundu)
Turbata – locul unde ţiganii vor învăţa să se spele
Probleme în comercializarea produselor textile
Iar vin medicii americani
Probleme în bucătăria celor de la Stejarul
Aberaţii electorale
O gazetă de râsul… curcanilor
Horoscop
Spovedania
Anunţ informare
Felicitare Paşte
Afacere în regim de urgenţă
Conţac se laudă cu drumuri bune
Conservatorii şi-au scos la înaintare candidaţii
Visează la bune maniere din partea adversarilor politici
Peste 40 meşteri populari şi-au etalat creaţiile
PS Calinic Botoşăneanul a adunat mulţime de oameni
Centru de informare turistică la Botoşani
Distracţie la cote maxime pentru botoşăneni de Zilele Oraşului
Darurile de nuntă primite de Prinţesa Ileana la căsătoria din 26 iulie 1931
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog