Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Anunţuri
Economic
Editorial
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Reportaje
Publicitate
Caricaturi
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
903
De la 07 Ianuarie 2003
123197206

pnl

Botoşani: Va fi citat senatorul Doina Federovici la DNA?

  • 22 April 2015, 23:00

Ieri, Senatul României a avut termen de depunere la DNA a tuturor înscrisurilor întocmite în cadrul procedurilor de ridicare a imunităţii senatorului PSD Dan Şova dar şi a ridicării imunităţii celorlalţi senatori cerută de DNA în cursul anului 2014.
Cererea DNA li s-a părut multora una ciudată, cum a afirmat şi preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu, aşa că la prima solicitare a DNA-ului nu s-a dat curs trimiterii documentelor cerute. Numai că procurorii DNA nu s-au lăsat impresionaţi de declaraţiile celor din conducerea Senatului şi au revenit cu o nouă cerere, arătând că în caz de refuz vinovaţii vor intra sub incidenţe legii penale, respectiv a infracţiunii de „obstrucţionare a înfăptuirii justiţiei”.
Termenul de respectare a celei de-a doua solicitări a expirat ieri şi tot ieri Secretariatul Senatului a trimis la DNA prin curier special documentele solicitate.
Prin cercetarea acestor documente procurorii DNA vor să afle cum au procedat cei din conducerea Senatului la ridicarea imunităţii senatorilor în cursul anului 2014 şi dacă în cazul Dan Şova s-a procedat la fel sau s-a aplicat o procedură specială menită să-l favorizeze.
În întocmirea înscrisurilor pentru ridicarea imunităţii senatorului Dan Şova un rol important l-a avut şi senatorul PSD de Botoşani, Doina Federovici, în calitatea sa de secretar al Comisiei juridice. Ştim ce scandal s-a iscat în dimineaţa când cererea de ridicare a imunităţii lui Şova trebuia dezbătută în plen iar procesul verbal cu concluziile Comisiei juridice nu ajunsele la Biroul Permanent al Senatului pentru că secretarul Doina Federovici nu era de găsit la Senat.
Ulterior s-a comentat lipsa sa ca fiind una strategică, menită să întârzie discutarea cererii în plenul Senatului. Chiar şi cu o întârziere intenţionată, Federovici n-a reuşit să blocheze punerea în discuţie a cererii aşa că a trebuit găsită o altă modalitate prin care lui Şova să nu-i fie ridicată imunitatea. Iar motivul a fost că cei care au votat pentru ridicare, deşi erau mai mulţi decât cei care au votat împotrivă, s-a invocat că numărul lor n-a fost suficient, considerându-se că imunitatea putea fi ridicată numai cu votul favorabil a jumătate plus unul din numărul total al senatorilor şi nu din cel prezenţi în sala de plen.
Cu tot efortul depus de Tăriceanu, până la urmă, tot ieri, s-a redactat şi Hotărârea în urma acelei controversate şedinţe iar concluzia finală a fost că imunitatea lui Dan Şova nu a fost ridicată, uzându-se de interpretarea că erau necesare voturi favorabile în număr de jumătate plus unul din totalul senatorilor. Hotărârea semnată ieri de preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu şi trimisă spre publicare la Monitorul Oficial a stârnit protestele liberalilor care au anunţat că vor contesta Hotărârea la Curtea Constituţională.
Este posibil să le-o ia înainte procurorii DNA şi, după primirea înscrisurilor de ieri, să constate că s-au produs abuzuri şi să înceapă urmărirea penală împotriva vinovaţilor iar dacă va fi aşa, senatorul PSD de Botoşani Doina Federovici va fi şi ea chemată să dea relaţii despre ce s-a întâmplat la Comisia juridică unde este secretar şi care i-au fost motivele întârzierii din dimineaţa fatidică.
Urmând cutuma celor care au ajuns pe mâna procurorilor DNA, Doina Federovici să se gândească de pe acum pe cine denunţă ca să-şi uşureze situaţia şi să nu ajung㠄vizitatoare” a Beciului domnesc prin interiorul acestuia.
Ioan Rotundu

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

Bancul zilei: Când bărbatul bou îşi crede nevasta vacă
Caricatura zilei: Întoarcerea Cocoşului
Reţeta zilei: Ciorbă ungurească cu găluşte din cartofi
Horoscopul zilei
Senatul a votat legea finantarii partidelor politice
cu amendamentele reiesite din obiectiile presedintelui Iohannis
Senatul a aprobat propunerea legislativa de modificare a Legii partidelor politice
care permite infiintarea unui partid cu cel putin trei membri
Japonia: O drona usor radioactiva a aterizat pe biroul resedintei oficiale a premierului Abe
Ce a descoperit Ministerul Finantelor cand a calculat costul unui TVA de 9% la apa de la robinet. "Nu se poate aplica"
Kazahstanul respinge ideea lui Vladimir Putin privind o moneda unica in interiorul Uniunii Economice Eurasiatice
Catalin Predoiu ii face cadou lui Ponta un tricou pe care scrie pe fata "Eu nu mint" si pe spate "Eu nu sunt Ponta"
Cel mai mare dusman al Rusiei este Statul Islamic, nu SUA - Serghei Lavrov, seful diplomatiei ruse
Guvernul a aprobat miercuri impozitarea bacsisurilor
Cum lupta militarii romani alaturi de americani, britanici si moldoveni
Eurodeputati: Europa sa fie pregatita de razboi cu Rusia, care vizeaza Transnistria si tarile baltice
Guvernul a adoptat o Lege privind pensiile militarilor
Sistemul de pensii militare nu va mai fi un sistem contributiv
Guvernul a stabilit, prin Ordonanta de Urgenta, situatiile in care ANAF poate suspenda activitatea firmelor
Baronul Dragnea va sări Beciul Domnesc
Ioan Rotundu
Anunţ Muzeul Judeţean Botoşani
Anunţ angajare cu salariu avantahos
Botoşaniul în pragul zilei de Sf. Gheorghe
Capacul blestemat
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog