Discuţiile au fost diverse dar fiind vorba despre momentele principale ale istoriei francmasoneriei în România, inevitabil am discutat mult şi despre implicaţiile unor personalităţi botoşănene de prim rang în realizarea Unirii Principatelor Române, eveniment consemnat de istorie ca fiind ziua de 24 Ianuarie 1859.
În consemnările de faţă am să aduc în atenţia cititorilor două astfel de personalităţi botoşănene care au avut roluri diferite în actul Unirii.
Despre colonelul Nicolae Pisoschi au rămas consemnate multe evenimente la care a participat şi jucat un rol important. Dar două sunt cruciale. În noaptea de 3-4 ianuarie 1859 colonelul Pisoschi a fost eroul principal al acelei întruniri a unioniştilor de la sala Elegant din Iaşi. Se spune că Nicolae Pisoschi şi cu Rosetti, fratele Elenei, soţia lui Cuza, l-au luat pe sus de acasă pe Cuza şi l-au dus la întrunire. Se spune că la acea întrunire colonelul Pisoschi (n-am citit consemnat aşa ceva în vreun document sau scriere istorică) s-a aşezat în uşa sălii, a scos pistolul şi le-a spus celor de faţă că dacă Cuza nu va fi ales domnitor, nimeni nu va ieşi viu din sală. Masonii susţin că acesta-şi un adevăr, alţii cred că este doar o legendă.
Nu s-au găsit documente care să ateste că Pisoschi ar fi fost mason dar este cert că majoritatea unioniştilor de la sala Elegant, inclusiv Cuza, aparţineau Masoneriei şi că alegerea lui Cuza ca Domnitor al Moldovei a fost un act cu o puternică conotaţie masonică.
Ciudat, cel care l-a ales pe Cuza domnitor folosind ameninţarea cu pistolul a fost şi cel care în noaptea de 11 ianuarie 1866. În calitate de şef al Gărzii Domneşti, colonelul Pisoschi a permis celor din monstruoasa coaliţie să pătrundă în locuinţa lui Cuza, să-l ridice şi să-l ducă la Palatul Cotroceni unde i s-a cerut să semneze cererea de abdicare.
Ultimii ani din viaţă colonelul Pisoschi i-a petrecut la Botoşani, în locuinţa sa care s-a aflat la intersecţia bulevardului Eminescu cu Pietonalul Unirii. Era un bătrânel simpatic, cu barba albă, care obişnuia să se plimbe cu mâinile la spate prin Parcul Vârnav, acum Eminescu. Este înmormântat în cimitirul Pacea.
Al doilea personaj este un vlăstar al vechii spiţe de boieri moldoveni Balş. Teodor Balş, membru al renumitei familii de boieri, s-a năsut în august 1805. Viaţa sa a fost una zbuciumată atât ca om politic cât şi particulară. În tinereţe a fost un simpatizant al Eteriei, deşi această organizaţie grecească a avut mai mică prezenţă în zona Moldovei, Ipsilanti, conducătorul mişcării eteriste fiind un apropiat al lui Tudor Vladimirescu.
Teodor Balş a trecut prin mai multe dregătorii boiereşti şi oferite de domnitorul Moldovei iar spre apusul vieţii avea să ocupe cea mai înaltă funcţie în Principatul Moldovei, după domnitor, cea de caimacan, adică de locţiitor domnesc. A murit subit la 1 martie 1857, fiind urmat în funcţia de caimacan de către Nicolae Vogoridi. Balş şi Vogoridi au fost doi duşmani înverşunaţi ai Unirii şi au făcut tot ce ler-a stat în putinţă să compromită actul Unirii.
Despre viaţa privată a lui Teodor Balş nu avem cuvinte frumoase. A fost atras de băutură, femei şi jocurile de noroc. Dealtfel, moşia sa de la Flămânzi a pierdut-o la un joc de noroc. În conacul său de la Flămânzi a funcţionat o vreme primăria localităţii. În schimb, cu toate păcatele sale lumeşti, Teodor Balş a fost un bun creştin şi a ctitorit la Flămânzi două biserici care sunt şi astăzi mândria oraşului şi care sunt declarate monument istoric.
Dacă spuneam că majoritatea unioniştilor au fost masoni, iată că şi Teodor Balş, duşman înverşunat al Unirii, era tot mason. El a intrat în Masonerie la o lojă din Iaşi, la vârsta de 25 de ani fiind deja venerabil al lojii, adică la 1830.
Despre viaţa furtunoasă a boierului Balş a scris jurnalistul Gabi Gomboş în cartea Familii de boieri din ţinutul Flămânzi, apărută în două volume la Editura AXA Botoşani, anul 011.
Nu pot să nu-l strecor aici şi pe Scarlat Vârnav. Boierul devenit călugărul Sofronie, intrat în Masonerie în Franţa, care s-a întors pe meleagurile dorohoiene şi care îmbrăcat în costum naţional şi însoţit de un grup de rapsozi populari umbla prin satele judeţului şi striga ţăranilor, referitor la anunţata intenţie de Unire, căPopa Vârnav zice, DA!
Iată, dar, că înfăptuirea actului Unirii Principatelor Române a fost şi u prilej istoric de afirmare a marilor personalităţi botoşănene, de manifestare a patriotismului naţional, de dragoste pentru ţară şi popor. Ştiu că prof. Ionel Bejenaru lucra la o carte documentară prin care să pună în valoare contribuţia botoşănenilor la organizarea revoluţiei de la 1848 şi la înfăptuirea Unirii Principatelor Române. Lucrarea n-a mai apucat să vadă lumina tiparului pentru că profesorul s-a stins din viaţă pe neaşteptate. Păcat!
O noua incercare de manipulare
