Şi, de parcă n-ar fi suficient că lenevesc la vederea trecătorilor, mai fac şi pauză de masă de o oră jumătate două. Spre exemplu, ieri la ora 12.00, aşa cum se poate vedea din fotografie, nu mai lucra nimeni. Toată suflarea plecase la masă. Au revenit în jurul orei 13.30. De când se lucrează, prin zonă n-am văzut vreun şef de la Apa Grup, beneficiara lucrării.
La concurenţă cu muncitorii societăţii Prisma sunt cei de la Termica. În zona cuprinsă între strada Împărat Traian şi General Avramescu, de-o parte şi de cealaltă a Şcolii nr. 14, cei de la Termica înlocuiesc conducta termică. Şanţuri s-au săpat peste tot, că nu mai ştii dimineaţa prin ce parte s-o iei, ca să poţi ieşi în Calea Naţională, la staţia de tramvai. Ieri, la aceeaşi oră, pe şantier nu era nimeni. Doar un escavator obosit de atâta stat îşi ţinea botul-cupă în pământ. Poate de ruşine că n-are cine să-i exploateze capacităţile tehnice. Abia în jurul orei 14.00 au apărut primele fiinţe muncitoreşti, care şi-au început activitatea stând cu mâinile în şold şi privind la nişte conducte dintr-un şanţ.
şanţ. Dacă cei de la Prisma sapă şanţuri pe strada principală, Împărat Traian, cei de la Termica deţin monopolul şanţurilor dintre blocuri. Strada General Avramescu a fost asfaltată anul trecut. Acum totul este ca după un bombardament. Şefi de pe la Termica am mai văzut pe şantier, dar nu pentru a îmboldi muncitorii la treabă, ci pentru a tăifăsui vrute şi nevrute. Şi lucrările de la Apa Grup şi cele ale Termicii sunt finanţate din banii noştri. Iar muncitorii ştiu că cele mai bune afaceri se fac cu statul, şi la propriu ca instituţie, şi la figurat ca lipsă de chef în a munci.
Tot în această zonă, un patron a avut curajul să-şi extindă spaţiul comercial, prin adăugarea unei anexe. L-au reclamat pensionarii şi şomerii din zonă. Cică le-a blocat oarece cale de acces. Departe de adevăr acuzaţia ce i s-a adus patronului. Cu toate acestea, reclamagiii au fost mai puternici decât iniţiativa privatizatului. Aşa că lucrarea a fost sistată. Cineva, tot de la blocurile din zonă, a exclamat: Domnule, au reuşit să-i înăbuşe capra!
Despre mizeria creată pe şantierele Termicii şi Apei Grup, despre ştrangularea circulaţiei în zonă, reclamagii de profesie n-au luat nici o atitudine. Este capra statului, asupra căreia, până în decembrie 1989, au fost proprietari, producători şi beneficiari, fără ca în realitate să aibă ceva a lor.
Pe Calea Naţională, în apropiere de-o filială a Băncii Transilvania, este un bar. Zoios, ca şi majoritatea clienţilor, barul este plin de dimineaţă până seara. Aici se pun la cale noi reclamaţii, aici se cinstesc pentru bucuria de a vedea c-au reuşit în demersul lor. Despre muncă nu se rosteşte nici o vorbă.
Nu cer nici unei instituţii din cele nominalizate să ia vreo atitudine. Nu condamn comportamentul civic al reclamagiilor de profesie. Am dorit doar să prezint cititorilor un crâmpei din viaţa noastră cea de toate zilele, cu bucuriile şi necazurile ei. Ăştia suntem! (Ioan Rotundu)
(Ioan Rotundu)
