Urmaşii lui Atila au ocupat tradiţiile botoşănenilor

Onoratele feţe administrative locale au pus şi de un târg al meşteşugarilor pe Pietonalul Unirii. Edilii noştri au făcut marea greşeală de a ignora artiştii autohtoni, invitând la eveniment doar meşteşugari unguri. Nu avem nimic cu etnicii unguri, dar este păcat că autorităţile alese de noi iubesc urmaşii lui Atila mai mult decât pe cei ai lui Decebal. Să curgă oare prin venele unor aleşi locali sânge cu nuanţă hortistă? Puţin probabil, dar, strategic nu şi imposibil. Poate că lichidul vital al aleşilor locali conţine hematii maghiare şi leucocite mioritice. Dumnezeu cu mila că poate nici ei nu-şi înţeleg unele iniţiative. Cert este că la târgul de pe Unirii nu am găsit ţipenie de meşteşugar român, darămite botoşănean. Şi avem, slavă Domnului, destui, dar neglijaţi mai mult decât ar trebui. Oale, măşti, icoane, obiecte obţinute prin prelucrarea lemnului, blănuri şi alte celea, fac parte din mărfurile oferite de unguri localnicilor. Feri, Colanius, Ioja, sunt câţiva din românii de etnie maghiară care au fost invitaţi la târg. Aceştia sunt din aceeaşi localitate harghiteană Corund. Am fi vrut să aflăm părerea etnografei Paveliuc Olaru vizavi de valorile noastre autohtone. Nu am reuşit, dar am putut schimba câteva impresii cu Ioan Ilie, director al Centrului de Creaţie Botoşani. „Nu ştiu dacă meşteşugarii noştri au fost invitaţi de către Primărie. Când eram viceprimar am gândit altfel lucrurile, îi invitam şi pe ai noştri. Sigur că în primul rând trebuie să dăm prioritate meşteşugarilor noştri, dar nu vreau să comentez decizia Primăriei. A venit la mine un maestru, care-i inginer de altfel, să-mi spună că vroia să expună câteva obiecte confecţionate de el. Am vrut să vorbesc pentru el la Primărie, dar meşteşugarul a refuzat, motivând că nu a fost invitat. Este păcat, pentru că avem destui şi valoroşi meşteşugari”, a precizat Ion Ilie. În asentiment cu directorul citat, este suficient să ne gândim la măştile lui Ţugui de la Vorona, a căror renume a depăşit graniţele ţării de mult timp. Apoi demni de toată aprecierea sunt şi ceramiştii Iacinschi de la Cătămărăşti sau Maxim de la Dorohoi. Ateliere meşteşugăreşti sunt şi la Săveni, Mihăileni, Corni sau Dersca, dar trebuie reactivate şi apreciate la justa lor valoare. Pentru edilii locali să fie oare mai importantă ceramica maghiarilor decât ceramica de Cucuteni sau cea aşa numită de Cute? Poate că onoraţii înscăunaţi locali încă nu au înţeles solidaritatea naţională se poate aplica şi în conservarea şi promovarea valorilor autohtone. Dar poate că nu ştiu bine nici din ce lut strămoşesc se plămădesc tradiţiile locale, în care se conservă o bună parte a istoriei botoşănenilor. Olăritul, împletiturile din nuiele, măştile, icoanele pe lemn, sunt doar câteva din meşteşugurile care rămân temelia tradiţiilor noastre. Trebuie doar ca sistemul de valori ale aleşilor noştri să se purifice de strigoii spiritualităţii vecine. Dacă şi alţi omologi ar face ca ai noştri, cu siguranţă s-ar răsuci în mormânt însuşi Brâncuşi. Din păcate, ruşinea şi bunul simţ se moşteneşte, uneori se educă, dar niciodată nu se cumpără. (Marian MOROŞAN)