Românul şi mult râvnita urzică vie

Deşi, meteorologic vorbind, multe lucruri sunt probabile, încet, încet, iarna lasă loc primăverii, cu datul colţului, în primul rând. Pe acest fond, românul scontează într-o bogată producţie de urzică vie, bună, ca proprietăţi, din multe puncte de vedere şi obligatoriu de inclus, în coşul zilnic, în consecinţă. Culesul ei este facil, nicicând la nivelul căpşunilor spaniole, fie şi din punctul de vedere al câştigului materialicesc,
Câştigă, în schimb, , sănătatea românului, receptiv peste măsură la sfatul medicului, dar şi străvechea noastră înţelepciune populară. Locurile populate de urzică vie sunt numeroase şi la îndemâna oricui, cu excepţia doamnelor şi domnişoarelor care posedă mâini întreţinute cu bani grei, în marile saloane de înfrumuseţare din ţară. Mănuşi adecvate pot însă rezolva problema şi apare binele indubitabil al acestora, şi spre neştirbirea valorii frumuseţii lor, în ciuda celor care susţin că frumuseţea este trecătoare.
Apoi, când marea piaţă este plină de produse contrafăcute, ce altceva este mai sănătos decât consumul sănătos de urzică vie? Singurul impediment este dat de recoltarea ei din locuri expuse factorilor poluanţi, având în vedere marele trafic auto, eventuala vecinătate cu marile artere.
Tot poporul ştie că înţepăturile urzicii combat reumatismul şi, nu încape vorbă, cine nu-şi doreşte un bun şi naturist tratament? Cum multe pământuri zac pârloagă, locul culturilor agricole este luat de flora spontană, urzica având condiţii ideale de creştere, fără a apela la tehnologii agricole costisitoare, la istovitoare munci agricole, la sisteme de irigaţii ş.a. Este mare păcat că nu valorificăm superior această bogăţie, de la Dumnezeu lăsată.
Apropierea Sărbătorilor de Paşti, cu tradiţionalul miel impune utilizarea urzicii, în combinaţie, ducând la creşterea gradului de sănătate a poporului român, greu încercat de lunga iarnă care pleacă.
Tentaţia culesului de urzică vie este mare, materializarea ei trimiţându-l pe român în mijlocul naturii, dincolo de disconfortul decibelilor de discotecă urbană şi rurală, de fumul din crâşmă, de praful scuturatului de covoare, specific perioadei. Triluri de păsări vor desfăta capul şi sufletul românului, mai atenuând din necazurile atât de zilnice, din păcate. Ici, acolo, o floricică îi poate rotunji bucuria vieţii.
Nu ar fi rău deloc dacă slujitorii şcolii, atât de pătrunşi de reforma învăţământului, ar porni voios cu elevii la cules de urzici şi alte cele, aşa, ca activitate extraşcolară. Una frumoasă şi de conţinut. Educativ, negreşit.
Lucrurile importante în viaţă se însuşesc de la fragedă vârstă, nu aşa? Nici ultima vârstă, a treia, nu ar trebui scoasă din calcul, mişcarea contribuind la menţinerea unui program sănătos, agil, lipsit de obezitate. Deci, să-ţi dăm drumul la urzici şi floricele! (Ionel Bejenaru)