Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Administraţie
Social
Sindicate
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Proverbe şi...
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
990
De la 07 Ianuarie 2003
123197293
pnl

DADR oferă sprijin fermierilor printr-un nou birou

  • 15 January 2007, 23:00
Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, prin biroul său de dezvoltare rurală, poate oferi sprijin de specialitate celor interesaţi în accesarea de proiecte. Au apărut formularele de cereri pentru subvenţia pe suprafaţă. Subvenţia nu se va face pe culturi, ci pe suprafaţă. Directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Mihai Pavel susţine că în curând vor apărea în sectorul zootehnic şi sumele alocate pe specii. „Noi suntem conştienţi că lucrurile nu se vor îndrepta într-un timp foarte scurt. Majoritatea proprietarilor de teren nu au bani sau proiecte”, a precizat Mihai Pavel. Acesta speră că prin noul birou înfiinţat la nivelul instituţiei pe care o conduce, de Dezvoltare rurală fermierii vor putea fi ajutaţi pentru aducerea banilor în judeţ. (Bianca ALBU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Conţac vrea să-l bage pe preşedintele ţării în mocirla de la Comaliment
el speră ca preşedintele Băsescu să-l destituie pe prefect şi şeful jandarmilor
Interviu realizat cu doamna Vitalia Pavlicenco (III)
deputat in Parlamentul Republicii Moldova, preşedintele Partidului Naţional Liberal
Înscrişi pe drumul fără de întoarcere al ţărăniştilor
Ioan Rotundu
Felicitări micilor pictori!
Termica stă încurcată-n datorii şi preţul la gigacalorie
Calendar îndrăzneţ de constituire a PLD
80% din liberalii botoşăneni simpatizează PLD
Eltrans a finalizat anul fără datorii la activitatea de bază
Conţac vrea să utilizeze clădirea fostului CGP
Programul Ispa în plină desfăşurare în 2007
Deţinuţii Penitenciarului Botoşani au atelier de tâmplărie
Apa Grup spera ca datoriile către bugetul statului să fie şterse
Pădure defrişată de hoţi la adăpostul întunericului
Modalitatea acordării gradaţiilor de merit s-a complicat
Elevii din Joldeşti îşi păstrează şcoala
Jumătate din furnizorii de servicii sociale nu sunt acreditaţi
Liderul SIP vrea o întâlnire cu primarii
Comentariu la comentarii (VIII)
(Ioan Rotundu)
Concurs de credinţă
Românul şi trenul românesc
Citate şi cugetări din Ghana
Horoscop
Supă de pui
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog