Românul şi Decembrie `89

La 18 ani din Decembrie `89 – căci vremea trece, măi…-, românul ar trebui să fie musai fericit, plin de viaţă şi încredere în ea şi în el. Este aşa? Ar trebui să se bucure de prefacerile înnoitoare ale capitalismului, cel în care i-a mai fost dat să trăiască şi altădată. Dar este aşa? Dacă ar fi fost, ar fi putut spune că i-a pus Dumnezeu mâna-n cap, odată cu capitalismul biruitor. Oricum, îi mai este dat să aştepte marile cuceriri şi binefacerile lor. Cum îl ştim, românul este predispus la aşteptare.
În acel Decembrie `89, când ţara era vraişte, românul aşteptând Crăciunul, aşa cum se putea, dincolo de interdicţii, până şi la tăierea porcului, nu şi la marea bucurie care se apropia, Ziua Republicii, se făcea că se zăresc semnele schimbării vieţii sale, că un alt destin, nou şi frumos, îl ia în primire. Se vorbea de FSN, de moartea comunismului, de implementări, de privatizări, de orizonturile albastre ale capitalismului şi democraţiei, totodată. Ţaţa Ileana era acuzată de mersul pe căi greşite al tovarăşului ei de idei şi fapte, răposatul mare arhitect al României Socialiste.
Era vremea necontenitelor acuze, a identificării vinovaţilor şi definirii ţapilor ispăşitori. Cu avere (destulă) şi niscaiva curaj s-au aruncat unii în sus, că în jos nu le surâdea, întru înşfăcarea ciolanelor, adică a unor înjghebări ale statului socialist, unităţi de producţie, mastodonţi industriali, CAP-uri, IAS-uri ş.a., pe care să le transform metodic în viitoarele lor firme capitaliste, private. Timpul a lucrat în favoarea acestora, patronii vajnici ai timpurilor noastre, cele noi. După războaiele mondiale se acredita ideea îmbogăţiţilor de război şi, în acest sens, avem de-a face cu îmbogăţiţii de revoluţie, cum spun unii, ai celor de evenimentele din decembrie, cum spun alţii. La noi, controversele se poartă, încearcă să pună pe tapet adevărul, unul relativ, cum altfel.
O privire pe ceea ce s-a întâmplat şi produs atunci şi după ne relevă aceeaşi bâiguială, neorânduială, vraişte acţionând viguros peste neam şi Ţară. Lideri au fost, lideri sunt încă, învârtindu-se în jurul roţii sau cozii întru a promite poporului un viitor cât mai de aur. Lumea îi cunoaşte şi îi admiră sau îi dispreţuieşte. Partide au luat fiinţă cu duiumul, cu toate animate, chipurile, de binele ţării, mai puţin de stârpirea relelor, cu lungă tradiţie la noi, la români. Alegeri trec, alegeri vin. Cine să le înţeleagă?… Moştenirea grea a trecutului comunist este şi ea invocată, aşa ca să priceapă norodul patriei. Pentru unii, Decembrie `89 rămâne ceva înalt şi mult visat, pentru alţii, o pată de culoare. Contează din ce parte priveşti lucrurile. Oricum ele se cer privite. Spre binele general. (Ionel Bejenaru)